Criza determinată de panica din jurul pandemiei Covid 19 și precauțiile societale puse în practică pentru a descuraja răspândirea virusului au scos la lumină, chestiuni importante. De reflectat. Fragilitatea sectorului de alimentație publică, atitudinea de convivialitate și definirea exactă a street food. La final recapitulez esența reflecției, cine are chef poate sări prin scroll direct la concluzii.

Urmărind ce măsuri se luau acum ceva timp, în Italia et alia, și anume închiderea localurilor de alimentație publică, m-am gândit că asta va urma și în România. O statistică recentă, pe care am identificat-o într-un articol de specialitate, arăta că în România, în primul an de activitate se închid circa 60% din afacerile deschise pe alimentație publică. Din diverse motive, nu detaliez ce cred eu, dar asta arată că sunt foarte fragile. Închiderea temporară pentru 1 lună, trimite acasă, în somaj tehnic, pe toți salariații (sau nu, angajați la negru) ai micilor antreprize cu mâncare.  Poate că va supraviețui business-ul, poate nu? Au reușit acționarii să pună bani deoparte, vor reveni sau vor închide permanente. De fapt Covid 19 nu va elimina oameni ci și business-uri neviabile, fragile, sau, din păcate, la început de drum.

Convivialitatea este un construct social care își are propriul drum, este în devenire. Este un principiu important al mișcării Slow Food, este unul din argumentele legate de lanțul alimentar ce leagă micii fermieri, de bistrouri, mici restaurante de familie, cafenelele, etc. Restaurantele de lanț internațional, fast-food-urile globale, nu oferă convivialitatea de cartier, pe care o oferă micile bistrouri. Dar este vorba de o cultură a convivialității care dăinuie în societățile vestice, a fost oarecum zdruncinată și reformulată în timpul comunismului și se reconstruiește, deși într-un cadru urban aproape amorf, în vremurile de azi. Ce vreau să spun este virusul Covid 19 lovește, în convivialitate, acesta este fundamentul micilor bistrouri, restaurante de cartier, fine-dining. Tot Centrul vechi al Bucureștiului este închis pentru o lună. Câți vor redeschide? Accentuez, convivialitatea este adevărata valoare pe care o propun micile localuri de alimentație publică. Poate este ceva subiectiv, greu de definit, dar acum mă gândesc la posibila creare a unei liste de localuri, la care convivialitatea, curățenia, meniul care include preparate locale, să fie baza clasificării.

Am aflat de lansarea fenomenului street food, prin toamna anului 2016, în marja unui eveniment dedicat food bloggingului. Acum, în 2020, o asociație a acestei mici industri în creștere, estimează o cifră de afaceri anuală de mai multe zeci de euro. De la început am considerat că este un business creat artificial. Ba chiar am evaluat nașterea acestei oferte, mâncare oferită din bucătării mobile, ca fiind de fapt o extensie, o coborâre în stradă a food court-urilro, de la etajul ultim al mall-urilor, în stradă. O recentă evoluție bizară, pusă în practică de Mega Image, este reintroducerea street food-ului în contextul multinaționalei, doar că de data asta într-un food court de parte. Este ca un ping-pong, de sus-jos la vagonet. Apoi de la vagonet și festivaluri, reînchiderea lor într-un local. Cred că un fel de Berăria H mai mică.

Nu am nimic cu aspectul economic, sper să le meargă foarte bine. Dar nu poți numi lebădă ceea ce este o rață. Street food în România s-a născut de sus în jos, nu am găsit niciodată în lucrările pe care le-am studiat, ceva despre street food. România nu a avut aproape deloc de-a face cu street food în ultimele decenii, chiar pornind de la perioada interbelică, este o găselniță de marketing, înșelător i-aș spune. Dar consumatorii votează cu buzunarele și nu contează dacă afară este vopsit gardul, nu? Dacă se vinde înseamnă că puteau să îi spună și Miracle food. Așa că în această criză cauzată de Covid 19 care deschide noi oportunități (minore deocamdată) și anume ca localurile închise să ofere mâncare la pachet, street food ar trebui să explodeze în București, unde sunt cele mai multe căruțe. Și de-abia acum să arate că sunt street food, adică să iasă în față. Haideți să observați de se va întâmpla asta.

Așadar este păcat că domeniul alimentației publice este afectat de această criză, dar care sunt cauzele, le-a studiat cineva? Sociologic, antropologic, analiza de business?

Convivialitatea este pusă la încercare, de bine de rău, consumatorii se reunesc la o cafea, un dejun, și acum punem prețul pe acest atribut, care este cel mai important.

Iar Covid 19 dă o șansă street food-ului să devină o prezență zilnică în stradă, nu numai în festivaluri (fără de care nu trăiesc majoritatea sau altfel spus nu există în mare parte decât pentru festivaluri) și să devină exact ceea ce pretinde că ar fi, o ofertă de mâncare on the go. Apropo de lipsa de tradiție a street food în România, câte din vagoanele care oferă de mâncare au în meniu preparate specifice românești? Asta este o idee bună, mă gândesc acum la bufetul de la Drajna, cu micii săi eterni, care este un street food. Într-un fel.