Revin la două subiecte familiare, de ce alegem un aliment anume (poziționarea USP) & cât de bine percepe publicul logo-urile aferente schemelor de calitate pentru industria alimentară.
Factorii care concură la alegerea unui aliment sunt mulți, se combină factorial, aș putea spune. Și nu am putea decât simplificând, să extragem din acel ghem unii dintre ei pentru a-i include într-o cercetare.
În cadrul unei cercetări (publice sau private), folosind anumite concepte, putem să ne validăm (sau nu) anumite percepții sau să identificăm anumite informații, atitudini, percepții, ce ne pot ajuta în poziționarea anumitor alimente.
O astfel de cercetare este ancheta sociologică „Eurobarometrul Special nr. 520 – Europenii, agricultura și PAC”, cercetare periodică dintr-un program amplu al UE, manageriat de CE. Toate informațiile despre cercetare și rezultatele la nivel de state membre se găsesc aici Europeans, Agriculture and the CAP – June 2022 – – Eurobarometer survey (europa.eu).
Iată prima selecție. Mai jos.
Românii, per total, 78% față de europeni 87%, sunt interesați de proveniența din lanț local de aprovizionare. Procentul este mare la nivel național, dar mai mic decât media europeană.
Deși ar părea, din ceea ce adesea circulă în spațiul public (poate este fals patriotism alimentar sau populism alimentar) că acolo unde este stomacul ar fi și portofelul românilor, așa la un procent de peste 85-90% (o aberație, nu?), de fapt suntem pe un palier ok. Totuși, mă întreb, oare ce au înțeles cei întrebați, prin lanț scurt de aprovizionare. În România doar CJ Sibiu a definit așa ceva, prin prisma conceptului de produs local.
Cu toate acestea este interesant că un producător de produse alimentare, poate folosi această poziționare pentru marketing și publicitate, dat fiind că este o ancoră puternică, localizare. Care să fie asumată, demonstrată, comunicată.
Tradiționalitatea, comunicarea despre calitatea produsului (grija pentru comunicare!), localizarea față de arealul geografic, toate acestea, dacă produsule le satisface, le comunică, pot fi atuuri pentru micii producători.
Consumatorii se așteaptă și cred, uneori, naivi, că tot ce li transmite prin comunicare (tradiționalitate, calitate, localizare) este și adevărat. Dar aici ar trebui să intervină o comunicare complexă, și anume folosirea instrumentului eticheta narativă.
Cea de-a doua selecție a căutat să afle cât de notorii sunt semnele/simbolurile care certifică produsele alimentare, pe scheme de calitate publice (ecologic, IGP, DOP, STG) și un privată (Fairtrade). Mai jos.
O interpretare este aceea că se menține la un nivel scăzut reputația semnelor prezentate, probabil respondenții au explorat și dedesubturile, detaliile de proces pe care se bazează simbolurile respective.
Deasemenea observ că o cetrtificare privată, Fairtrade, este cea de-a două după simbolul care la nivel european certifică produsele alimentare ecologice.
În ciuda interesului presei privind aspectul patriotic al certificării produselor alimentare din România, pe scheme de calitate, subiectul este tratat conjunctural, operatorii privați nu reușesc să depășească o barieră de cunoaștere. Ar fi cazul ca prin anunite inițiative publice, lăsând deoparte programul european de promovare, deci la nivelul României, să fie mai bine educat publicul privind logo-urile?
Dacî v-a făcut plăcerea lectura, până aici, comentați mai jos.
Comments by Tiberiu Cazacioc