Ministerul Culturii anunță înscrierea a două noi elemente în Registrul naţional al patrimoniului cultural imaterial. Este vorba despre „ …două noi elemente în Lista elementelor vii care alcătuiesc patrimoniul cultural imaterial existent pe teritoriul României: „Ceramica utilitară de Schitu Stavnic” Iași și „Tehnici tradiționale de preparare a iaurtului și funcții culturale asociate acestuia”.

După cum observăm, subiectul sunt tehnicile tradiționale, cele de preparare a „iaurtului”. Am pus ghilimele și explic de ce, mai jos.

Considerațiile mele

Image by Skica911 from Pixabay

Sunt mai mult aspecte, din care unul, două sunt politice. Dinspre România, pare o acțiune oportunistă, reactivă, față de anumite evenimente. Explic. Și vă mulțumesc pentru răbdare – de acord cu Sergiu.

Produsul „iaurt” este rezultatul unei anumite modalități de preparare, de producție, al unei rețete. Nu iaurtul este subiectul patrimonializării, ci metoda, rețeta (ăsta este sensul cadrului legal privind patrimoniul imaterial, „rețete străvechi”.
Iaurt provine din limba turcă, este un produs a cărui origine este estimată ca fiind Mesopotamia, Asia Mică. Pe această filieră, nu îmi este clar de ce un produs alimentar care a fost importat, care nu aparține culturii alimentare locale, este înscris în patrimoniul cultural național, imaterial. Este un fel de apropriere/însușire culturală. Ce ne facem?
Pe de altă parte, cuvântul iaurt, care desemnează un anumit produs alimentar, provine din dicționarul produselor alimentare, industriale, de câteva decenii. De ce să te folosești de substantivul iaurt pentru a patrimonializa iaurtul, în măsura în care, consumatorul obișnuit îl va asocia cu toată gama de iaurturi de la raftul retailului. Adică acele iaurturi de la raft, de la Olympus, FrieslandCampina, etc. (metoda de preparare). Dacă presa va aduce știrea în main stream, o parte din public va considera că iaurtul Danone este ceva ce ține de patrimoniul imaterial național. Danone a „inventat” industrializarea iaurtului, producția în serie, nu iaurtul artizanal.

Ministerul însuși ne spune că nu producem iaurt

Pe de altă parte, de ce nu trebuia folosit substantivul iaurt? Argumentul este oferit chiar de cercetători în preambul. La finalul fișei sunt institutele care au executat cercetări, vreo patru – unele persoane îmi sunt cunoscute direct, de la Tulcea.

Produsul este cunoscut în România drept, citat din documentația MCC. : „ …acriș / chișleac / chișleag, lapte acru, lapte bătut, lapte covăsit / covesât, lapte gros, lapte învechit, lapte mare, lapte prins, lapte de putină, lapte de șteand, sămătișă / sămăchișă, streghiață / străgheață; mârcatu, străγiat, θală, (comunități de aromâni); strigl΄ată (comunități de meglenoromâni).”
Este laptele gros, iaurt?  Ori este lapte gros, ori iaurt. Este laptele bătut, iaurt? Ori este lapte bătut, ori iaurt. Se obțin cele două prin exact aceeași modalitate de producție, cu exact aceiași fermenți?
Ministerul Culturii, cercetătorii au echivalat toate metodele de producție, rețete, etc. – fără expertiza specialiștilor în industria alimentară, laborator, etc. ca fiind echivalente. Adică oricare dintre acele preparate tradiționale, obținute în condiții artizanale aparte, distincte, toate sunt considerate iaurt? Am mari îndoieli că gustându-le, pe fiecare, vom fi de acord că produsul alimentar este identic.
Fișa identifică câteva modalități de preparare, fiecare poate fi o piesă de patrimoniu, fiecare produs alimentar rezultat poate fi un specimen de rețetă străveche.
Apropo, cercetarea nu identifică o perioadă de când sunt cunoscute, documentate rețetele, etc. Nu pot fi de pe vreme dacilor, pentru că fermentarea a fost testată de nomazi. Părerea mea. Sua altfel spus, cât de mult aparțin culturii noastre, de la începuturi până azi? Nu cumva este nun preparat din patrimoniu, de doar două sute de ani, să zicem?

Revin la aspectul politic

Image by Gábor Adonyi from Pixabay

În bibliografia fișei de la M.C., identificăm două proiecte academice care au stat la baza propunerii privind „Tehnici tradiționale de preparare a iaurtului și funcții culturale asociate acestuia”.

Sunt bazele de date de la (1) proiectul „Colecție digitală a patrimoniului alimentar românesc și transfer spre societate” (FOODie, 569PED/2020), (2) de la proiectele „Peisajul cultural carpatic. „Dezvoltarea durabilă a păstoritului în Mărginimea Sibiului” (Granturile Academiei Române GAR-UM-2019-XIII-4.9-2; 2296/31.05.2019-2021), proiectul „Transhumanța carpatică a oilor țurcane. Continuitatea elementelor arhaice pastorale în mileniul al III-lea” (AFCN P1766, 2021), de la proiectul „Elemente de continuitate ale păstoritului transhumant în Vaideeni” (AFCN P0080, 2022) și „Transhumanța mocanilor în Bărăgan și în Dobrogea” (AFCN, P0514, 2024).
 
Dacă analizăm denumirea proiectelor (sugerează tematica, complexitate, etc.), anii în care s-au desfășurat, înțelegem că iaurtul este o construcție, dinspre prezent spre trecut.
Adică s-a născut nevoia, fișarea iaurtului și s-au căutat soluții, informații, etc., în cercetările trecute.
Ce s-a întâmplat? Turcia a avansat rapid cu acțiunea sa de patrimonializare a iaurtului (care probabil a fost întotdeauna cunoscut ca iaurt atât în limba cât și în cultura turcă, spre deosebire de noi), pe filiera UNESCO. Noi, românii, încercăm să ne suim din mers în tren (că avem și noi iaurt) ca să ne asociem acțiunii Turciei.
Nu am verificat la UNESCO, dar este probabil să se mai fi asociat și bulgarii? Între timp. Da, mi-a confirmat Sergiu. Aici un articol despre turci și bulgari, care au ca țintă patrimoniul UNESCO.
Patrimonializarea iaurtului de către turci, este o miză politică, ce ține de bătălia din turci și greci. Cafeaua este turcească sau grecească? În Grecia nu vei găsi cafea turcească, reciproc în Turcia, nu vei găsi cafea grecească.

Turcii produc iaurt grecesc în America

Ceva mai poate fi corelat, ca să vă fac narațiunea mai interesantă, spre final.
În SUA, de mai mult timp, un emigrant turc, devenit american a construit o afacere cu lactate, al cărei produs principal este iaurtul. Compania este numită CHOBANI (da, se citește CIOBANII). Iar în acest context, iaurtul vândut de Chobani, este turcesc. Compania a avut parte de un proces din partea unor oameni de afaceri greci, care au încercat să determine autoritățile, producătorul, să-și remarketeze produsul, pentru că antreprenorul american de origine turcă oferă publicului „iaurt grecesc”.
Citat: „Chobani® is America’s number one Greek Yogurt made the right way and not genetically modified (no GMO ingredients), with only natural ingredients and sweeteners.”
Am pus cap la cap mai multe fragmente pe care le-am identificat de-a lungul anilor, pentru că întâmplător, în Linkedin și alte contexte, am urmărit provestea companiei Chobani.
Morala
Ne-am trezit și noi, dacă