Subtitlul acestui articol este „Peter Thiel și Deltaica”. Dar hai să desfacem ceapa conceptuală, foaie cu foaie.
Poate ai auzit, ai citit despre Peter Thiel. Google are toate răspunsurile, mai bine decât mine, desigur vei putea afla și pe cont propriu. Poate ai auzit, citit, consumat aperitivele pescărești de la Deltaica Seafood SRL. Recent și-a inaugurat magazinul de fabrică la Obor, la etajul 1. Dar cum am ajuns să fac legătura dintre aceste două concepte, „Peter Thiel” și „Deltaica”? Urmează firul narațiunii, nu durează mult și perspectiva este interesantă.
Cine este Peter Thiel din punct de vedere al mediului de business?
Un megainvestitor în proiecte de tehnologia informației, care au pornit din Silicon Valley și nu numai. Este co-fondator al PayPal. Co-fondator al Palantir Technologies. Primul investitor outsider în Facebook. Averea sa este estimată de Forbes, la 20 de miliarde (în anul 2025).
Zilele astea am răsfoit TechCrunch, publicația online de referință în ce privește evoluția startup-urilor de tehnologie, și l-am găsit printre investitorii care au plasat banii într-un unicorn european, Quantum Systems (și pentru că Thiel este din naștere, un vest-german născut acolo în 1967).
Cine este Peter Thiel din punct de vedere politic?
Are importanță? Da. Este un susținător MAGA, a contribuit la campania electorală a celui de-la 47-lea președinte american, Donald Trump. Este prieten cu Elon Musk, ei împărtășesc aceleași idei despre libertatea economică, aversiunea față de cultura numit peiorativ woke, un relativ adversar politic al democraților. În anul 2025, Time l-a clasat printre 100 cei mai influenți oameni ai tuturor timpurilor, pe Peter Thiel, fondator al Founders Fund.
Este un promotor al gândirii neo-reacționare, un libertarianism extrem (NRx), care pledează pentru o societate a corporațiilor, lipsită de democrație și experți.
Cu ceva ani în urmă, eram angrenat într-o companie de consultanță care se poziționa, se proclama un lider în domeniul IT. În cele câteva luni cât mi s-a părut interesantă implicarea, pentru ambele părți, am intrat un pic, intelectual, în literatura despre creativitate. Aș am dat de o carte scrisă de Peter Thiel, publicată în România, despre intraprenoriatului.
„Competiția este pentru ratați”
Absolut întâmplător, recent YouTube mi-a servit o serie de lecții, despre antreprenoriat, curatoriată de nimeni altcineva decât Sam Altman (OpenAI). Iar una din lecții a fost prezentată de nimeni altul decât de invitatul Peter Thiel (co-fondator PayPal, la acea vreme). Era anul 2012. Episodul Competiția este pentru ratați.
Mi-a dat peste cap paradigmele prezentarea lui Peter Thiel despre competiție și inovație.
Ce spunea el atunci? Competiția este pentru ratați. Competiția este o pierdere de vreme. Este inutilă și fără sens. Atât timp cât o companie își propune să ofere aceleași servicii ca altele, aceleași produse ca altele, nu va câștiga mare lucru. Mai devreme sau mai târziu, va eșua.
Sam Altman conducea o organizație YC Root access, care în cursul a 20 de lecții, cu mentori importanți, te lua de mână de la 0 cum să creezi un startup, toate etapele pentru a reuși. El reușit, Thiel, de asemenea.
Playlist-ul How To Start A Startup (2012), este la fel de valid și azi. Îl găsiți aici.
Să traduc mai clar conceptul lui Thiel, care pare să explice deciziile sale de investiție (și de fapt justifică orice unicorn din universul startupurilor) este că o compania trebuie să ofere ceva nou, servicii noi, produse noi, ca să fie cu adevărat o reușită.
Nu să te lupți cu alții să le iei cotă de piață, din aceeași piață.
Ci o companie să își creeze propria piață, pe care să o stăpeanscă. Dacă te gândești mai bine, Apple corespunde, și-a propus propriul ecosistem. Iphone-ul a fost un produs aparte. Etc. Compania care vine cu ceva nou este un disruptor și practic inovează și creează o breșă tehnologică pe care o stăpânește pentru mulți ani.
Adică nu se sinchisește cu ce fac ceilalți pentru că nu este pe aceeași nișă. Se preocupă să aibă nișa sa. Competiția este pentru ratați.
Deltaica, USP neobișnuit

Sub acest nume, Deltaica, veți găsi în piață, în retailul alimentar, o serie de aperitive pescărești ce nu sunt egalate de nimeni altcineva. Trebuie spus și de ce.
Principala caracteristică a aperitivelor pescărești Deltaica Seafood, linia Deltaica, este că nu sunt folosiți coloranți, fără arome sintetice, fără substanțe/ingrediente de umplutură. Sunt aperitive produse industrial dar a căror rețetă decurge din practica artizanală.
O a doua caracteristică este aceea că multe din produsele Deltaica Seafood, ca parte a Asociației aplicante ROPESCADOR, au fost atestate ca produse certiifcate și protejate prin schema de calitate a Uniunii Europene.
Produse Indicație Geografică Protejată („Scrumbie de Dunăre afumată”, „Salată cu icre de știucă de Tulcea”), Specialitate Tradițională Garantată („Sardeluța marinată”, „Salată tradițională cu icre de crap”). În curs de analiză la Comisia Europeană, „Batog de sturion” I.G.P.

Aceste recunoașteri au fost obținute pe baza unor dovezi documentare care atestă legătura cu aria geografică sau rețeta, a unui caiet de sarcini, a unor verificări de laborator, pe baza unei validări a cererilor de către Ministerul Agriculturii (M.A.D.R.), Comisia Europeană (directoratul de resort).
Protecția denumirii și a produsului se obține prin eforturi riguroase, de lungă durată. Am fost coordonator al celor 5 dosare de certificare, din cele 11-12 ale României, pe scheme de calitate.
A treia caracteristică este aceea că linia de aperitive Deltaica este astăzi în piață ca o ofertă unicat. Nu a mers pe calea competiției cu operatori care produc salate surogat. Ci a avut curajul, dârzenia, ca pe termen lung să ofere produse alimentare de calitate.
Meritul antreprenorilor Deltaica Seafood este și acela, mai puțin important pentru consumatori, că a readus la viață, la Tulcea, o parte a industriei de prelucrare a produselor pescărești, distrusă de tranziția de la economia centralizată la cea capitalistă. Pentru că Tulcea era locul cel mai important din România din punctul de vedere al industriei piscicole, cu mii de locuri de muncă. Și o soră de-a tatălui meu a lucrat la o fabrică de conserve din Tulcea. Dar este istorie.
Produsele Deltaica la București
Recent Deltaica Seafood și-a deschis magazin de fabrică la halele Obor, spațiul comercial nou, la etajul 1, sus cu scara rulantă. Îți ofer o serie de imagini de la inagurare. Am scris acest articol dintr-o suflare, ideile mi s-au țesut la un moment dat, dar nu am găsit timpul necesar. Sper că am reușit să articulez firul logic ale contextualizării. Și îți urez poftă bună, aperitivele pescărești Deltaica sunt foarte gustoase (părerea mea și a altora).
Comments by Tiberiu Cazacioc