De ce „revelată”? Mai era ceva de revelat? Clișeul „ciocolată belgiană” a ajuns, ca și adidas, xerox și altele asemenea, un concept gol de conținutul original, putând fi folosit de utilizatori, oricând, despre aproape orice produs similar. Mă mir, poate și tu, de ce nu folosesc marketerii definirea drept „ciocolată belgiană” a oricărei tablete de ciocolată?
Care este problema?
O întrebare: „De ce nu mănânci, omule, produsul și apoi să îți vezi de treabă”? Care poate avea un corolar: „Îți place, ok, continuă. Nu îți place? Nu mai cumpăra!”
Ei bine, să explic.
Denumirea unui produs drept „ciocolată belgiană” înseamnă că produsul este definit de o indicație geografică.
Originea geografică a produsului indicată în denumire, îi conferă acestuia legitimitate, autoritate în piață, permite fructificarea/încasarea valorii crescute ca urmare a reputației de produs de calitate.
De aceea un produs cu denumire indicație geografică trebuie să fie descris de un cadru normativ/legal, și produs pe baza unui standard (caiet de sarcini), verificat de părți terțe. Funcționează printr-un sistem precum breslele.
Marketingul înșelător pe baza originii produsului
Piața oferă produse care sunt realizate și denumite corect. Denumirea reflectă ceea ce propune producătorul, consumatorului.
Dar piața oferă și produse care sunt conforme din punct de vedere alimentar, dar denumirea folosită este menită să capitalizeze reputația produsului original, pentru a face bani din iluzii.
Marketing înșelător, în acest caz. Cât de mult este sancționat de lege, nu îmi este clar, fiind vorba de un domeniu specios. Cu siguranță legislația european și națională sancționează abuzul de reputație. Un abuz care poate fi și în aria falsului alimentar.
Pe de altă parte când cineva profită de o reputația bazată pe indicație geografică, pe nemeritate, afectează climatul concurențial. Este clar că o libertate excesivă în a-i lăsa pe alții să te copieze, dacă ai un produs/serviciu bun, afectează inovația.
De aceea există politici publice care să țină în frâu abaterea de la regulile jocului, dacă omori inovația, omori progresul, dezvoltarea.
„Ciocolata belgiană”
Recent am cumpărat de la o unitate de vânzare a carburanților, de la magazinul asociat lanțului comercial, un produs, accesibil ca preț, denumit „Înghețată caramel cu 10% glazură de cacao, 14% sos caramel și 25% ciocolată belgiană”.
Conform legislației europene, producătorul trebuie să informeze consumatorul, prin intermediul etichetei, care sunt ingredientele, materiile prime folosite.
Am consumat, bună.
Întrebări
Bine, m-am întrebat, dar ce este cu acest ingredient, „ciocolata belgiană”, 25%, din înghețată. Este ceva ca atare, inclus în produs? Nu am mai dat peste un produs alimentar cu ingredient „ciocolata belgiană”.
Produsul este ieftin, nu ar trebui să fie mai scump dacă ar include „ciocolata belgiană”?
Cum îți dai seama că este inclusă „ciocolata belgiană” în înghețată da fiind că produsul final este o masă de înghețată omogenizată, cu glazură de ciocolată?
Pe de altă parte, m-am întrebat, cine stabilește ce anume poate fi propus și denumit drept „ciocolata belgiană”? Cum știm că este „ciocolata belgiană” și nu un fake, care doar să ne facă să alegem produsul?
Cum definește producătorul, „ciocolata belgiană”
„Ciocolata belgiană”, vezi ambalajul înghețatei, este rezultatul folosirii următoarelor: „Zahăr, unt de cacao, masă de cacao, grăsime anhidră din lapte, lapte praf degresat, zer praf, emulsifiant: lecitină din soia, aromă naturală de vanilie.”
Ciocolata belgiană în fine revelată?
Nu prea, așa cum este expusă această compoziție, mă intrigă. Este un produs industrial, cel care asigură 25% din conținut. Reconstituiri, extracte, așa era oare în acum câteva secole când au demerat producția de ciocolată, care ulterior a devenit „ciocolata belgiană”?
Ce ne informează sursele
PURATOS
De la multinaționala PURATOS, care oferă ingrediente pentru industria alimentară pe scară largă, aflăm răspunsul la întrebarea “What are the criteria for a chocolate to be called “Belgian chocolate”?
“Since the last century, the law in Belgium has regulated the composition of chocolate. “Belgian chocolate” is chocolate of which the complete process of mixing, refining and conching is done in Belgium. „In addition, Belgian chocolate is finely milled to 18 microns, below the feeling of the tongue’s taste buds. This avoids having a grainy taste in the mouth when the chocolate melts on the tongue. According to tradition, Belgian chocolate makers have always used high-quality cocoa beans as well as pure cocoa butter which is reflected in the high quality of Belgian chocolates” (Puratos, Knowledge base).”
Nota mea la definiția PURATOS
Esențial. Procesul de producție trebuie să aibă loc în Belgia. Pasta de cacao trebuie să fie de o finețe de 18 microni. Trebuie folosite boabe de cacao de calitate și unt de cacao de calitate.
Compară cu: „Zahăr, unt de cacao, masă de cacao, grăsime anhidră din lapte, lapte praf degresat, zer praf, emulsifiant: lecitină din soia, aromă naturală de vanilie.”
Dacă nu bifează la elementele importante, nu este ciocolată belgiană. De exemplu dacă nu este produsă integral în Belgia, pas.
TREATWELL
Treatwell ne spune că:
The standard was confirmed in a Royal Decree of 1894 and is still applicable today as it has been integrated in the European legislation (chocolate directive 73/241/EEC and then 2000/36/EC) and the international chocolate standard of the Codex Alimentarius (STAN 87-1981, Rev. 1-2003).
The Royal Belgian Decree on the commerce of cocoa and chocolate of 18 November 1894 establishes in its Article 2 : “It is forbidden to sell, have in possession or expose for sale, or to transport any product whatever, under the designation ‘chocolate’, that is not manufactured exclusively from deshelled cocoa, and that in a minimum proportion of 35% and ordinary sugar (saccharose), with or without addition of spices”
Nota mea la definiția TREATWELL
Aflăm că există un decret regal belgian din 1894, care stabilește că nu se poate produce și vinde un produs cu denumirea de ciocolată belgiană care nu a fost realizat din masă de cacao de minim 35%.
Doar la prima lectură și ne dăm seama că ingredientele înșirate pe eticheta înghețatei în cauză ca fiind parte a compoziției așa-zisei ciocolatei belgiene, nu puteau fi folosite ca atare în 1894 (lapte praf degresat, zer praf, lecitină din soia). Etc.
Deci nici pe această comparație lista de ingrediente nu se potrivește cu ceea ce știm din decretul regal belgian.
Legislația europeană
În plus aflăm că în cursul istoriei, standardul industrial belgian a ajuns și în legislația europeană. Ca să nu mai zicem despe Codex Alimentarius, dar la acela nu am ajuns.
Ce este ciocolata? Citat din directiva consolidată:
Ciocolată (a) desemnează produsul obținut din produse de cacao și zahăr care, sub rezerva literei (b), conține minimum 35 % substanță solidă uscată totală, incluzând minimum 18 % unt de cacao și minimum 14 % cacao în substanță uscată fără grăsime;
Concluzia
Superficială. Proporția de 35% apare în mai multe surse. Așadar măcar asta este o condiție obligatorie și necesară.
Despre „Ciocolata belgiană” , adică acel compus inclus în înghețată, nu știm, din pespectiva europeană, dacă „conține minimum 35 % substanță solidă uscată totală, incluzând minimum 18 % unt de cacao și minimum 14 % cacao în substanță uscată fără grăsime.”
„Ciocolata belgiană” este un concept nedefinit. Este ceea ce pretinde producătorul că este. „Ciocolata belgiană” este ceea ce validează consumatorul, prin consum. Probabil că luând la mână multe produse despre care se pretinde a fi „Ciocolata belgiană”, ne-am da seama că de fapt nu avem un benchmark, că ingredientele sunt diferite, în proporții diferite.
Haos.
Nedumerire
Lăsăm deoparte ipoteza lipsei de educație, de cultură în domeniul producției și comerțului, inclusiv ignorarea cadrului legal.
Abordarea a fost deliberată, retailerul/producătorul știu că este o vrăjeală chestia cu „ciocolata belgiană”. Dar atât de deliberată încât pe tot lanțul de la concept până la final, nu au dat 2 bani pe principiul competiției corecte, bazată pe legislația europeană. Multă aglomerație și nu se va băga de seamă.
Poftă bună!
Să aveți poftă și buget pentru produse care pretind a fi dintr-o filieră reputațională determinată de indicația geografică, adică de cultura unui anume terroir. Nu înseamnă că sunt rele la gust, etc. Ci doar că se folosesc de trena reputației istorice a altor produse ca să facă un bănuț.
Într-o epocă dominată de falsuri, doctorate prin multiplicare, ce mai contează originalul. Nu?
Comments by Tiberiu Cazacioc