Multe persoane, se plâng. Deh! Cârcotași. De dificultăți determinate de modul de manipulare a capacului la ambalajele de băuturi din plastic. Se plâng de disconfort. Ceea ce nu poate fi negat.

Viața fără capace era mult mai ușoară. Ce vremuri. Un capac era util și utilizabil doar pentru perioada cât băutura în ambalaj, este pe circuit, apoi acasă, în frigider. Dar după aceea, după aceea? Cine se mai apleacă după un capac scăpat din mână?

Seamănă cetățene, seamănă capace, țara nu te vede?

Suntem în aceeași paradigmă. Oricâte meme-uri, ironii creative în TikTok și aiurea despre cum se potrivește gura cu capacul handicapant, nu putem ignora faptul că, la capătul firului, la reciclare, recuperatorii sunt mulțumiți. Pentru că prin agregare, reciclatorii capătă mai mult plastic la reciclare.

Pe de altă parte, se mai spune că este prea puțin pentru a salva planeta. Cum, doar așa, cu niște capace, care ne chinuie? Pentru cei informați, este vorba de politici complexe, care se combină. Agregă acțiuni la nivel global.

La nivel individual, poate fi ceva ridicol, și dacă nu avem posibilitatea să agregăm datele, pentru a vedea tabloul de ansamblu, pare a fi o picătură într-un ocean. Pare. Intuiția ne spune că dacă fiecare ar contribui, dacă toți am face ceva pentru protecția mediului, în acele puncte în care noi consumatorii am putea fi activați, rezultatele ar fi mai bune.

Să nu uităm, unirea face puterea

Cârcotașilor le-aș spune că doar un mic efort individual, nu pare a schimba lumea. Însă efortul mai multora, chiar necunoscuți, ar putea schimba ceva. Americanii au un slogan pe bancnotele lor, pe dolari.

„E pluribus unum!” ce poate însemna „Mai mulți într-unul!” sau, mai neaoș, „Unirea face puterea!”

Efortul fiecăruia, minimal, de a se adapta la noul format de capac, ceea ce este posibil în timp, este chiar contribuția noastră la reducerea cantităților de deșeuri care eșuează în natură.

Nu ți se iau bani, nu ți se cere o contribuție monetară prin 3% pentru vreun ONG, ți se cere să te adaptezi. Este greu? Poate dacă ai știi cât de mulți sunt cei care se conformează, ce cantități suplimentare de plastic se adună, probabil că ai realiza că se întâmplă ceva.