Încă o pretext pentru un patinaj pe „gheața” ideilor. Nu știam despre această lege, a cărei referință este AICI. Legea nr. 255/1998 privind protecția noilor soiuri de plante.

Cunosc câte ceva despre domeniu. Aștern mai jos câteva gânduri. Planta, înainte de a deveni, este sămânță.

Dacă judecăm în funcție de anul adoptării, este de presupus că după 2007 s-a pus în aplicare un nou cadru legal, determinat de acquis-ul comunitar pentru domeniul respectiv. Deci orice au prevăzut la acea vreme, azi ar trebuie să fie diferit, pe baza unor Regulamente europene (care se aplică tel quel).
Aderarea la UE a însemnat, pentru acest domeniu – semințe și varietăți vegetale, punerea în practică a unui cadru de standardizare. Care să asigure un control al varietăților vegetale, atât în ce privește cercetarea și crearea de hibrizi, cât și recunoașterea lor, înscrierea într-o bază de date, alocarea unui pașaport european, etc. Plus protecția din punct de vedere al proprietății intelectuale. Care este o perspectivă importantă. Creația lui Dumnezeu nu este patentată, nu în sens habotnic (există o teorie a lui Darwin, da!) dar unii se gândesc că este patentabilă (cred că am ceva mai jos această perspectivă).
În timpul mandatului Cioloș, cu ocazia acelei reforme a PAC, s-a intervenit și în domeniul hibrizilor și semințelor. A avut loc o întreagă dezbatere în acei ani, pentru că se încerca ca să nu mai fie recunoscute semințele tradiționale dacă nu sunt înscrise în lista europeană și să fie comercializate doar de operatori licențiați, fiscalizați, etc. Grosso modo.

Câteva mișcări militante-civice-rurale-progresiste au protestat, cred că Via Campesina, lqa nivel UE, la noi Asociația EcoRuralis, pentru a se menține dreptul micilor fermieri de a folosi semințe tradiționale (unii le numesc în America, heirloom), pentru a le cultiva, perpetua, a face schimb, etc. Așa s-a ajuns ca prin reforma PAC de atunci să fie stabilit un prag cantitativ, sub care semințele tradiționale, outlaw, să poată exista.

Cine se apleacă un pic asupra sistemului de creare organizat de Asociația Eco Ruralis, la condițiile de reproducere și circulație a semințelor, va remarca că semințele sunt distribuite în cantități mici, eventual cu un follow-up despre culturile create cu ele. La fel, și Banca de gene de la Suceava, trimitea semințe, fără să plătești nimic, doar aveau nevoie de follow-up, pentru cartografiere. Pe aceste filiere, haiducești, ar fi fost mai mult de făcut, o întreagă rețea de distribuție, creștere, fișe de urmărire. De exemplu, în materie de genetică animală, pentru rasele autohtone, cam în aceeași situație, se știe clar pe unde sunt rase autohtone pure, etc. Ca să revin, mai există pe lîngă Eco Ruralis, Suceava și o mișcare în rândul cultivatorilor de semințe, parcă „Semințe libere”. Care, se poate afla din Facebook, organizează pe ici colo, precum pescarii, reuniuni de schimb de semințe. Aici un interviu cu Adina M. Moise, realizat de mine, acum opt ani. AICI You Tube

Este cu totul fascinant, o mișcare subterană de subminare a corporatismului

Varianta corporatistă absolutistă era crearea unei piețe 100% de „semințe profesionale”. De aceea veți găsi în piață „semințele hobby”, denumirea comercială pentru semințele hai să zicem tradiționale. Adevărat este că un control al creației de și comerțului cu varietăți vegetale, oferă avantajul unui sistem care să fie protejat de „viruși”, care să asigure că o varietate vegetală este stabilă, răspunde la anumite cerințe economice, răspunde la anumite tratamente chimice. Ce pierdem este diversitatea care s-a creat din selecția de-a lungul generațiilor a varietăților vegetale care sunt specifice unui anumit terroir, sezon.

Observația mea (cred că este originală)

Goana după varietăți vegetale care să reziste la n boli/dăunători, mult la raft a lăsat în urmă gustul. Pe de o parte industria a câștigat și consumatorii s-au resemnat, pe de altă parte s-a pierdut gustul. Dar de 3-4 ani, trendul se răstoarnă, și revin tomatele cu gust.

Una din probleme este următoarea. Din tot ce înseamnă patrimoniul vegetal, varietăți create de cercetarea științifică din România, de-abia o mică parte face parte din Lista varietăților vegetale (care este publicată de Uniunea Europeană, periodic, există și online baze de date). De ce o mică parte? Pentru că validarea unei varietăți vegetale, care este de fapt creație intelectuală, costă și costă destul de mult. Una din probleme. Cealaltă, observația mea, este că stațiunile de cercetare nu și-au creat ecosisteme de valorificare, care să le asigure resurse. Adică să facă rost de bani din plasarea în piață, prin legumicultori, a semințelor, prin crearea unui mediu armonios și virtuos. Degeaba ai pliculețe cu semințe, bune, dacă nu sunt cultivate. Ca un exemplu, programul Tomata ar f trebuit să oblige la subvenționarea numai a folosirii varietăților vegetale de tomate, recunoscute european, validate.

Ar mai fi ceva. Când auziți, citiți, se discută despre legume-fructe românești, întrebarea care s-ar pune ar fi dacă fac parte din lista europeană a varietăților vegetale, local, în lista ISTIS (exemple la final). Adică dacă așa-numitul „pepene de Dăbuleni” nu apare în lista ISTIS, este doar o ficțiune. Un wishful thinking – un deziderat, nu o realitate. Dar „pepene de Dăbuleni” este în lista ISTIS.

Ce se mai discută de vreo 2 ani, în acest domeniu, o abordare care a făcut valuri, este ca varietățile vegetale să fie subiect de proprietate intelectuală așa cum sunt varietățile vegetale de tip OMG. Pentru cine nu știe, varietățile vegetale de tip OMG, nu se replică în anul următor, sămânța moare. Mai mult, chiar dacă ai încerca, vei fi dat în judecată de internaționalele creatoare – DuPont, Pioneer, etc. În America au fost procese, etc. În India cu ani în urma, a fost o criză determinată de un orez OMG care a determinat sinuciderea în masă a unor fermieri indieni.

Catalogul Institutului de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor

Lectura unui catalog ISTIS (Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor) oferă multe surprize. Una este aceea că catalogul conține sau nu conține anumite soiuri. Ceea ce înseamnă că științific nu există. Sunt legende. Ca de exemplu „usturoiul de Copălău”. A se vedea captura.

Catalogul ISTIS conține varietăți care sunt determinate geografic, prin particula „de”. Sunt state europene care înregistrează anumite varietăți vegetale și ca I.G.P.

O extensie a acestei problematici este faptul că, deși ne declarăm naționaliști, poate suveraniști, marii fermieri români, din România, sunt cei care fac presiuni și sunt practic avocații marilor corporații, atunci când cer și obțin de la guvern, folosirea neocotinoidelor, pentru protecția anumitor culturi, deși rapoarte de cercetare au dovedit efecte negative la insectele polenizatoare. Este un paradox? Pe de o parte nu vrem Bruxelles, dar când este vorba de anumite sectoare chiar noi ne băgăm cu gâtul în lațul corporatismului.

PS. Corporatismul/globalismul are/au și efecte bune, să nu fiu înțeles greșit. Nu putem funcționa autarhic. Nu putem funcționa global fără corporație.