McDonald’s este de regulă în liga diabolizată a fast-food-urilor. Pentru cei care mai și gândesc, hrana de la fast-food poate fi dăunătoare doar dacă cantitatea și deci frecvența ar depăși strictul-necesar. Nu hrana în sine. Ci cât de mult și de câte ori mănânci. Dar pentru unii este facil să atacă nediscriminatoriu fast-food-ul, fără asterisc.

Gândim, nu doar mâncâm

Onestitatea intelectuală ar trebui să îi determine pe destui, când atacă un fast-food, să facă precizări.Restaurantul  meu rapid, preferat, este KFC, vizitele la McDonald’s sunt mai degrabă un accident. Dar accidentele astea îți dau posibilitatea să îți mai pui mintea la lucru.

Naționalism, localism și globalism

Câteva din curentele care determină atitudinea publicului din România, în funcție de context, sunt naționalismul. Se exprimă prin să cumpărăm, să consumăm din România.

Observația mea (tot cu capul pe umeri) este că nu tot ce este produs în România este și bun. Cu corolarul, orice este produs în România este un produs alimentar caracteristic cultural?

Ba mai mult, ceea ce este produs în România este produs românesc? Adică de ce?

Nu poți fi naționalist cu privire la orice, inclusiv despre pufuleți. Adică, ce este aia, mâncați români, mâncați, dar numai din România? Uite, unii  nu vor. Vor să aleagă.

Localismul. Cel mai acut a fost folosit în scopuri nobile în timpul pandemiei. Orice era produs de cineva de pe lângă noi, este local, fiți patrioți, cumpărați. Cu observația, tot a mea, adică tot ce este produs local, este de calitate, merită cumpărat și consumat. Pare a fi un de dicatură în facere. Cu ani în urmă citeam despre un experiment realizat de cineva, în Germania. O femeie care a cercetat și a încercat să mănânce ca oamenii, o lună, doar din hrană locală, produsă în Germania. Și-a dorit o dietă variată, nu a reușit. Raftul retailului nu îți satisface acest comportament aventurier. Nu a putut, a făcut foamea.

Cu un asterisc aici, susțin localismul, mai ales în ce privește ingredientele, preparate culinare cu ingrediente locale. În sens periurban, în sens național. Dar să se specifice, certifice, că sunt ingrediente locale. Cineva, o parte terță, să certifice localismul.

Globalismul, pe care unii îl critică fără să se dezică de el, înseamnă, printre altele, comerțul internațional cu produse agro-alimentare. Determinat de cererea de consum a clienților. Este din cartea de economie. Rafturile retailului, la orice ne-am gândi noi, este o ofertă ce răspunde cererii. Politicienii populiști, plâng pe manșeta știrilor, că hrana din România nu este bine reprezentată la raft. Dar ce să vezi, consumatorii varsă miliarde de euro în cuferele multinaționalelor. Deci? Ce facem, ne dăm pe dictatura mercurialului, pe cote de producție și vânzare, la raft? Un alt fel de comunism, dar aplicat pe cornul abundenței.

McDonald’s

Te întrebi, dacă ai ajuns cu lectura până aici, care este treaba cu McDonald’s ? Păi este ceva. De câte ori aflu despre lamentațiile tricolore despra vicisitudinile hranei din România și cum ajunge ea, greu, la consumatori, îmi aduc aminte de disprețul multor producători din România, de factură locală, care nu etichetează cum trebuie produsele agro-alimentare. Uneori ANPC controlează și sancționează, dar cel mai adesea are control tematic la retailul internațional.

McDonald’s practică de mult acest tip de etichetare. Dacă este obligatorie, la Dristor Doner, ca să dau un exemplu la întâmplare – și eu mănânc uneori de acolo – nu este oferită. Poate este afișată. Nu, trebuie să fie oferită individual, la produs. 

Deci cum stăm cu consumul naționalist?

Și putem crea o listă foarte lungă de produse alimentare ale căror etichete suferă de evitarea informării. Consider că McDonald’s și alții ca ei, sunt un standard în etichetarea alimentelor. Și trebuie să pretindem și producătorilor din România să aplice la acest standard. ANPC, consumatorii, poate măcar o parte din opinia publică.

Unii, poate și tu, ar gândi, oare ar vreun rost? Consumatorii oricum nu prea citesc etichete, cei care le citesc, poate nu se pricep prea bine. Dinspre producători s-ar putea pretinde că înseamnă consum de resurse, etc.

Atunci, la ce bun naționalismul de fațadă? Ce este bigotismul ăsta? Criticăm multinaționalele, franșizele de proveniență de import, dar consumăm de la ele, ba mai mult, lor le cerem îndeplinirea celor mai precise standarde obligatorii, dar nu cerem alor noștri.

Șmechereală, nu?