[Work in progress] Multor consumatori le place să fie mințiti. Sau sunt prea comozi să accepte realitatea. Ori prea preocupați să dea puțini bani pe mâncare bună. Să fie blamați pentru asta? Nu neapărat. Trăim într-o societate de consum.

Și cine scoate mai mulți „iepuri” din joben este probabil să câștige interesul și cota parte din meniul consumatorului. Este unul din motivele pentru care produsele de origine,  de origine certificată, nu au succesul așteptat. Poate ceva notorietate, ieșire din rând, da. Când nu ai de gând să vinzi iluzii, este mai greu să captezi atenția consumatorului.

Natural, drept exemplu

Marketingul iluziilor pare că este de mare succes și nimănui nu-i pasă. „Natural”? Un produs este „natural”? Ce înseamnă „natural”? Cine stabilește ce este „natural” sau nu în materie de produse alimentare? Cine verifică că atributul „natural” poate fi validat, în ce laborator, etc.?

În piață oricine vrea și poate, adaugă la una din descrierile produsului, atributul „natural”. Ca să îl scoată în evidență față de concurență. Reflecție. Ceilalți produc iaurt „artificial”?

La raft

Producția și comerțul de produse alimentare se bazează pe o sumedenie de ficțiuni. Propuse de fabricanți, ambalate de marketing și publicitate. Sunt comunicate la pentru foarte multe produse la raft.

Ficțiuni necontestate de nimeni. Ba chiar, cum am scris mai sus, susținute financiar de consumator.  Nu prea există mecanisme sigure de tip „check & balances”, „verificare și echilibrare”, în domeniul marketingulii iluziilor. Cel puțin în România practica ne arată că aproape oricine poate pretinde orice despre produsului alimentar (nu mă refer la compoziție, ingrediente, etc.) ci la poziționarea produsului, la merchandising.