…și eu am fost la Mila 23. Joi 23 mai 2024. În acea zi, după multă muncă – conceptualizare, proiectare, atragere de resurse, căutarea de aliați-susținători, finanțare-sponsori, construcția, a fost inaugurat un complex muzeal-educativ, simplu numit Muzeul Ivan Patzaichin. Complexul este multilateral, cu multe funcții. Spațiu cultural, spațiu al patrimonului, context pentru educație antreprenorială, educație pentru sustenabilitate. La minim, un obiectiv de vizitat. Toate pot îmbogăți experiența vizitatorilor și utilizatorilor. Completează cadrul patrimonial local. Trebuie să vezi ca să crezi.

Care este subiectul?

Dar nu despre muzeu, în sine, urmează să îți povestesc. Ci despre moștenirea lăsată de campionul Ivan Patzaichin. Proiectul aparține, tehnic, Asociației Ivan Patzaichin-Mila 23. Iar din moștenirea sa, face parte și conceptul de Punct Gastronomic Local.

Am avut ocazia să contribui la materializarea lui. Am făcut parte din echipa de bază, formată din Ivan Patzaichin, Teodor Frolu, Ștefania Dumitru (expert tehnic HACCP). Mai departe sunt amintiri, subiective, cu scăpări, etc. Dar ce vreau să arăt este că PGL-urile nu s-au născut din spuma mării. Și nici conceptul nu a fost născut de alții. Cât și să mărturisesc că o schimbare poate dura peste 10 ani. Pentru cei care cred în revoluții, le propun să stea liniștiți.

Întrebări, multe întrebări

De ce ne plângem, când suntem turiști, consumatori, în mediul rural profund că nu avem acces, nu găsim produse alimentare locale, în excursii, la cazare, de cumpărat? De ce micii fermieri, gazdele nu folosesc resursele alimentare din comunitate pentru hrana musafirilor? De ce sunt cumpărate preparate de la en-gros, de ce fructele sunt de import și nu din sat, etc. De ce ne plângem și nu căutăm o soluție? De ce statul nu crează un instrrument care să rezolve fractura dintre producție și consum la nivel local, în rural?

Acumulare de practică și cunoaștere

De-a lungul timpului am avut posibilitatea să urmăresc chestiuni legate de PAC – politica agricolă comună a Uniunii Europene, ca un fel de monitorizare, constantă. Citeam, urmăream, identificam ramuri ale PAC. Documentarea, studierea, au început prin 2008. La acea vreme, o importantă oportunitate se crease, pentru compania în care lucram, să licităm – poate și să câștigăm – pentru un important contract de asistență tehnică de comunicare și networking pentru MADR, Unitatea de Sprijin a Rețelei, finanțat din PAC. Pentru organizarea și managementul Rețelei naționale pentru dezvoltare rurală (RNDR) pentru aplicarea PAC, în România.

Lanțul scurt de aprovizionare

Dar nu a fost să fie. În reforma PAC, de la acea vreme, se introdusese conceptul de lanț scurt de aprovizionare (LSA). Un concept care însemna cultivarea și producția și desfacerea produselor agro-alimentare să realizeze prin cel mult un intermediar.

Au urmat măsurile de finanțare din PAC, grupuri de lucru pentru următorul ciclu de reformă. Grupuri de lucru organizate și de către RNDR.

Peste tot am promovat conceptul de lanț scurt de aprovizionare ca soluție pentru micii fermieri. În practică, vânzare locală, piețe locale, vânzări online. Și nu țintirea retailului. Am bătătorit acest subiect, și s-a întâmplat că, din cauza PAC a fost introduse în PNDR în 1-2 măsuri de finanțare. Deși timid, au fost câteva aplicații la nivel de țară.

RNDR a dedicat LSA o broșură dintr-o serie de anvergură, plus prezentări de cazuri în unele ediții ale publicației lor generale. Subiectul LSA a fost adesea vehiculat și la TVR, la emisiunea Viața satului. Ce vreau să spun, așa în fugă, că nu a fost numai meritul nostru, dar treptat conceptul a căpătat o masă critică.

Acest filon conceptual a căpătat contur practic, prin organizarea de către mișcarea Slow Food, a pieței țărănești volante Târgul Țăranului (2007-2008, la piața Amzei; 2008-2009, Muzeul Țăranului Român; 2009-2012, The Ark – piața George Coșbuc). Prin acest proiect ne-am dat seama de potențialul de producție al artizanilor din țară.

Au mai fost alte proiecte care au dat substanță demersului Asociației Ivan Patzaichin-Mila 23 privind LSA, ca instrument de promovarea a patrimoniului alimentar. Cercetarea antropologică „La masă cu oamenii Deltei” (co-proiect cu SNSPA, Departamentul de Antropologie – Facultatea de Științe Politice, sub tutela prof. Vintilă Mihăilescu, lector Bogdan Iancu, lector Monica Stroe, plus munca de teren a unor echipe de studenți la master).

Acest proiect ne-a oferit argumente legate de patrimoniul imaterial din Delta Dunării. Ni s-a confirmat presiunea la care este supusă bucătăria din Delta Dunării, de metisare, de urbanizare. Cu corolarul problematic dat de chestiunile tehnice precum restricțiile de vânzare a peștelui de către pescari, legal, direct la restaurante, pensiuni în Delta Dunării. Deci din nou o problemă de lanț scurt de aprovizionare.

A mai contribuit un proiect finanțat din Fondul EEA Grants, „Triunghiul ecoturismului”, în care a fost pus în practică un experiment, conceptul de traseu culinar „Pește ca la Mila 23” cu dotarea unor gospodării de pescari pentru prestații culinare.

Eram constant în căutarea unei soluții pentru Delta Dunării, pentru pescarii de acolo. Mentorul nostru, Ivan Patzaichin, a fost cel care a deschis nenumărate uși, ca să se facă auzită opinia Asociației Ivan Patzaichin-Mila 23, bazată pe foarte multe proiecte trecute.

Ne-am apropiat de domeniu și din perspectiva ecoturismului. Am avut ocazia să contribuim la organizarea unui conferințe, cu câteva zile de prezentări, despre ecoturism, desfășurate la Biblioteca Națională a României. În anul 2013.

Prin 2014-2015 parcă, am generat ceva discuții la MADR, în două rânduri, ca să semnalăm că LSA este o soluție potrivită și necesară pentru micii fermieri, că trebuie găsită o soluție tehnică pentru formalizarea lanțului alimentar la nivel local. Ne-a ajutat în această etapă Asociația de Ecoturism în România. Nu am reușit mare lucru, decât să atragem atenția.

ANSVSA

Prin 2016 am solicitat un grup de lucru tematic, la MADR, pentru găsirea unei soluții ca mici fermieri să folosească din gospodărie, resursele alimentare pentru turiști, valorificare. În acea etapă am avut deschidere și discuții la ANSVA.

Aveam o teorie, o propunere de instrument, dar nu chiar o soluție.

Iar din 2017 conceptul și-a luat zborul, a căpătat propria sa existență.

Beneficiind de contribuția Ștefaniei Dumitru, voluntar, în contextul în care conceptul fusese creat de-a lungul anilor, pe baza activității Asociației Ivan Patzaichin, care a fost principalul buldozer, ANSVSA a revizuit Ordinul 111/2008 privind producția și comercializarea directă din fermă ca să includă conceptul de Punct de Gastronomie Locală. Pentru că a conceptul, instrumentul avea o perspectivă viabilă. Azi, dacă ne gândim, este un concept unicat la nivel european.

Contribuția ANSVSA a fost critică, fără specialiștii de acolo, nu am fi avut azi PGL-uri.

Ghidul de bune practici

Am propus, ca urmare a muncii Ștefaniei în colaborare cu ANSVSA, cu susținerea Asociației, un Ghid de bune practici privind PGL, ulterior sursă de inspirație pentru alte organizații.

Prin Ghidul de bune practici, instrument standard de îndrumare, erau stabilite o condiție – un număr maxim de locuri de servire pentru a nu fi considerat PGL drept restaurant. Și o recomandare, aceea de folosire cu preponderență și primordial, a resurselor locale.

În prezent

Ce a urmat? ANZM a conceput un curs de management al PGL, apoi a fost generat un proiect de lege, adoptat, privind PGL-urile. Eventual să fie corelate cu cazările în propria gospodărie – cel mult 5 camere – fiscalizate în regim de normă de venit.

Treptat-treptat amploarea PGL-urilor a crescut în toată țara. Ivan Patzaichin nu mai este fizic, alături de noi, dar spiritul lui va rămâne prezent prin conceptul de Punct de Gastronomie Locală. Fără Ivan, nu s-ar fi ajuns în acest punct.

Morala

Ce ne rămâne de făcut? Să facem ca PGL-urile să ofere experiențe culinare bazate pe rețete și resurse locale (materii prime, ingrediente).