„Academia Junilor Bucătari”, ediția de iarnă 2023. Am parafrazat titlul unui film românesc pentru că ilustrează bine ceea ce face Gabriella Pascaru-Bisi (susținută de partenerii săi).
Lucrează cu tinerii bucătari pentru a-i educa în arta gustului.
„Merge mai departe” pentru că întregul proiect, pe durata celor 6 ediții anterioare, anuale, a însemnat un efort de parcurs lung, susținut de un număr mare de parteneri din domeniu.
„Merge mai departe” în sensul că, după a VI-a ediție, conceptul a fost „reașezat”, din „Alimentație Rațională pentru Sănătate” în „Academia Junilor Bucătari”.
O schimbare de paradigmă

Când are loc evenimentul? Marți, 19 decembrie 2023 la orele 10.00, la Colegiul Tehnic Mihai Bravu.
De ce acolo? Deoarece colegiul oferă o filieră educațională, tehnologică, de pregătire de bucătari. Acolo se poate da o „mână de ajutor” , acolo unde se petrece educația profesională.
Proiectul „Academia Junilor Bucătari” pune în centru, odată cu ediția a VII-a (sau I-a) viitorii bucătari, ce vor fi dotați, în continuare, cu un concept, ambițios, alimentația rațională pentru sănătate.
Obiectivele proiectului ?
Evenimentul din 19 decembrie este creat pentru a marca substanțial importanța, consistența proiectului. Prin care de-a lungul anilor vor fi organizate workshop-uri practice adresate elevilor din clasele cu specializare de bucătari ce se vor derula pe tot parcursul educațional.
Ce și-au propus Arta Gustului (și partenerii) mot à mot prin proiectul „Academia Junilor Bucătari”?
– Dezvoltarea și îmbogățirea cunoștințelor de educație gastronomică;
– Realizarea de către elevi a unor preparate culinare echilibrate și gustoase.
Comments by Tiberiu Cazacioc