„Gustul ca patrimoniu”? Nu este un statement ușor de decorticat. Nu știu cine a inventat sintagma aceasta, dar este expresia unei transcendențe. Patrimoniul se regăsește în farfurie dar este absorbit de fiecare din noi, cu știință, fără știință, în organism. Mai fiziologic, mai intelectual. Depinde de noi să clamăm patrimonialitatea hranei din farfurie. Despre „Gustul ca patrimoniu” aici
„La Pas”? Este o declarație curajoasă care clamează un demers neocupat de nimeni, în viața noastră: să ne trăim viața ca o reflecție, poate nu permanentă, dar măcar cu mai multă atenție pentru calitatea vieții, mai degrabă decât pentru viteza cu care trăim. Despre „La Pas” amănunte aici.
În cursul acestui an 2023, prin programul Timișoara Capitală Europeană a Culturii, municipiul are posibilitatea să susțină un demers cuprinzător, cultural, bazat pe multe-multe proiecte care accentuează, adaugă multe-multe tușe la profilul excepțional al orașului. Coordonatorul municipal este Centrul de Proiecte Timișoara.
De ce eu
Am fost ales (cu sensul și de „mi s-a propus”) să particip la programul C.R.I.E.S. din acest an special, program care conține 5 întâlniri cu publicul. Pe baza relației speciale cu echipa organizației, cu Mihaela și Sergiu. Și pe baza biografiei, legată de identitatea hranei. Și de mișcarea Slow Food.
Format
Fiecare întâlnire este sub forma unui atelier gastronomic, pe baza celor 4 subiecte-pilon ale proiectului: hrană, gătire artizanală, sezonalitate, localizare. Fiecare reunește un invitat principal, un meniu explorator/explicator, la cafe Reciproc de la Bastion, în Timișoara.
Cum a fost primul atelier

Primul eveniment pe care l-am facilitat l-a avut ca erou-bucătar pe Ioan „Bebe” Bebeșelea. Un om deosebit, energic, autodidact, pasionat de gătit (de care se ocupă de doar 10 ani), cu o cultură generală și culinară consistentă, un susținător al localizării.
A muncit din greu, a trudit și a produs un meniu special, care a repurtat un succes deosebit în cadrul întâlnirii din 18/02/2023. Am facilitat interacțiunea dintre „Bebe” și audiență/invitați, care au participat într-un număr mai mare decât cel așteptat. Sala cafenelei/bistrou a forfotit de lume. After-party-ul organizatorilor a durat până noaptea.
Meniul?
Supă cremă de hrean – cel mai gustat preparat, cu un after taste smooth iute
Sandvișuri cu șonc maturat și gutui murate – nu am apucat, dar despre șonc am discutat, de contrabandă
Pilaf de gutui – interesant și plăcut
Tarte Tatin de gutui – desertul a fost cu bătăie, pe el
Cine este Ioan Bebeșelea?
Recomand, ca să aflați asta interviul-video realizat de Corina Dima, cunoscuta jurnalistă culinară, blogger care ține Blog de Corina – Timpul care rezistă….mulțumesc Corina pentru ce faci.
Interviul este aici link
Comments by Tiberiu Cazacioc