Ei știau! Știau că se va întâmpla, nu? Marile corporații erau foarte mari. Doar puțin le împiedica să avanseze în piață, nu? O revoluție. Cam asta descoperim într-o monografie bine scrisă din 1986.
În cursul documentării mele pentru un proiect am răscolit baze de date, am cerut la studiu diverse publicații și cărți. Este vorba de fascinanta muncă de căutare de surse testimoniale relevante. Testarea unor cuvinte cheie, a unor cuvinte, a saltului de la categorii la categorii poate fi benefică sau nu. După aflarea unor titluri despre care nu știi, uneori, pe ce conținut se sprijină, chemi/ceri cartea sau publicația la sală.
În cazul acestei lucrări, am găsit-o căutând informații despre istoria industriei alimentare din România socialistă, sursele sunt foarte puține. Dar aveam ideea despre abordarea documentaristă din timpul socialismului, în acest caz fiind Institutul Național de Informare Documentară. INID cred că a rezistat până prin anii 2000, dacă nu mă înșală memoria.
Partea bună este că am găsit altceva decât am căutat, dar fiind pasionat și de istorie economică am găsit o comoară. Am ridicat un pic poala istoriei.
Studiul din 1986, de acum 36 de ani, arată, probabil nu este o sinteză-documentară unicat, o imagine complexă a puterii multinaționalelor. Descoperim în fiecare subtitlu, produse alimentare care azi domină anumite categorii. Aflăm din sinteză despre cum funcționează multinaționalele din industria alimentară. Și cât de acaparante sunt. Bineînțeles, spre satisfacerea consumului, a cererii de consum și a consumatorilor.
Sinteza documentară deschide o perspectivă, nu originală (cum am scris, probabil economia capitalistă a fost studiată în zeci de ani în sute de monografii, mai ales pentru uzul celor cu treburi prin comerțul capitalist), dar inedită.
Astfel, cu știință sau nu, căderea comunismului a fost de-a dreptul pomană cerească pentru industria alimentară globală, nu ne-au inundat total, dintr-odată, dar treptat. Piața României era tabula rasa, cum s-ar spune. Au fost invitați, au răspuns prezent!
De ce ne plângem acum de ceea ce ni se întâmplă, dacă voluntar am făcut-o, cu veselie? Ca de obicei, răspunderea morală și responsabilitatea politică, sunt difuze, pe cine să arăți cu degetul?
Dar azi este mai ușor să arăți cu degetul la multinaționale, la retailul internațional, la industriile alimentare din statele membre ale Uniunii Europene, tardiv, nu? și să se dea vina pe alții.
Nu suntem părtași la deschiderea ușii. Care este soluția? Produse agro-alimentare de calitate, pentru mai multe tipuri de buzunare, prin mai multe canale de distribuție, cu un marketing și merchandising de calitate.
Povestea despre recucerirea terenului pierdut ar continua dacă nu s-ar pierde excesiv de mult timp în lupte imposibile ca de exemplu obținerea de procente de marfă la raft. Am asistat cum oameni serioși, aparent, implicați în business agro-alimentar, cer cotă de raft. Nu știu, poate i-au învățat la ASE că se poate? Nu cred. Raftul, suprafața comercială sunt dimensionate fizic, nu sunt gonflabile.
Sursă bibliografică: „Firme din industria alimentară”, ec. Păunescu, Cornelia, seria „Studii monografice – monografii de firme”, Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie, Institutul Național de Informare și Documentare, București, 1986
Comments by Tiberiu Cazacioc