Uneori este bine să răsfoiești informații, jurnal de știri. Mai ales despre culturile care nu mimează tradiția ci chiar o trăiesc, practică de vreo 2-3 sute de ani. Bine, poate este o apologie deșănțată și un exercițiu de admirație, dar nu am ce să fac.

Nu mi-au trebuit decât câteva secunde ca să dau drumul imaginației. 10 nouvelles tables du terroir labélisés? Adică încă 10 bistro-uri din categoria „tables du terroir”, certificate, că etichetate ar însemna labélisés?

Doar propoziția asta și se deschide un orizont larg, aproape că nici nu am ascultat/vizionat știrea transmisă de TV5 Monde de la jurnalul RTBF (Belgia valonă). Am potrivit telefonul și am capturat imaginea.

Deci niște horecari valoni s-au unit, au creat un standard de certificare, „tables du terroir”, s-au cooperativizat un pic și validează meniuri care conțin pe bune, preparate culinare cu specific local și care probabil au și ingrediente locale.

Este un mecanism de apărare a patrimoniului imaterial, de diferențiere, de menținere a unui lanț alimentar scurt, local. Și este un mecanism grassroots. De jos în sus, nu intervine vreo autoritate publică să dea ordin să se consume carne de oaie!

„Și noi avem așa ceva, fără rețea, fără acreditare!” ar exclama unii și alții. Sunt împotrivă. Găsim la un bistrou din Slatina, un meniu local? Aaa sarmale ca la Slatina, friptură de porc ca la Slatina, etc. Sunt puține orașe din România, nu mai vorbim de localurile de alimentație publică turistice, care mai salvează ceva.

Vă rog, fără scuze, să recunoștem realitatea. S-a dus specificul local. Meniul este în cea mai mare măsură determinat de prezența sau nu în proximitate a unui lanț de retail care furnizează surogate de sosuri, legume din alte țări, etc.

S-a dus naibii specificul local, de mai demult. Dar nu peste tot, o generație de bucătari și bucătărese tinere, luptă.

Luați Google la smotocit despre „tables du terroir labélisés”