Nu este suficient ca un aliment să fie produs în România. Și doar pentru atât să ajungă la consumatori și să fie și plăcut de consumatori. Doar o gândire magică politicianistă și populistă poate visa că simpla expunere pe raft a unui aliment produs în România înseamnă și succes comercial. Sau un pic de manipulare poate face să se creadă că UE este cea care ne fură identitatea hranei, ca avantaj competițional.

Prin rubrica „Produs în România” pe care am conceput-o și am privilegiul de a o realiza la TVR, fiind difuzată la Viața satului, încerc să ofer exemple concrete că există soluții, modalități de rezolvare a dilemelor legate de distribuție, marketing, poziționare chiar identitatea culturală. Prezentate în cele 20 de episoade de până acum.

Simplific un pic. Două căi  pot fi abordate. Una este cea a identității, a originii produsului. Și există nenumărate posibilități legale și comerciale de a comunica despre cine este, ce este, de unde este, de ce este cum este, pentru cine este un produs alimentar. Dacă un aliment/un producător nu poate livra răspunsuri cel puțin la aceste întrebări – înseamnă că alimentul este nerelevant. Punct. Nicio pătrundere cu forța pe un raft nu rezolvă problema identității, a localizării.

Soluții practice de marketing public, care afirmă specificitatea locală? Certificări și atestări. Produs tradițional, produs montan, produs în GAL, Specialitate Tradițională Garantată, Indicație Geografică Protejată, Denumire de Origine Protejată. Certificarea ecologică.

Originea produsului? Mențiunea pe etichetă: produs în România. Sau „Origine: România”.

O altă cale este crearea unor oportunități, a unor contexte de întâlnire cu consumatorii, canale de distribuție alternative altele decât retailul predominant.  Vânzarea la fermă, vânzări directe, livrări la domiciliu, livrări pentru alimentația publică, plata cu cardul la piață, piețe volante de agricultori, agricultura susținută de comunitate, vânzâri online, participarea la piețe volante tematice, includerea în piețe online, vânzare pe bază de abonament, construirea de oferte de tip coș de alimente, etc.

Orice este posibil, disponibil, și mult mai recompensator decât complacerea în neputință.

Varza de Lungulețu, care moare din lipsă de organizare, marketing. Sau pepenele de Dăbuleni, care este deja un mit, dar nimic palatabil.

Urmăriți Viața satului, în fiecare duminică, la TVR1, pentru a descoperi rubrica „Produs în România”! Rubrica în care arătăm că alimentul produs în România.

PS. Ce înseamnă „românesc”? Cred că de aici trebuie pornit. Să fie etichetat salamul de Sibiu „produs în România” sau „produs românesc”? Sunt echivalente sintagmele din punct de vedere al înțelesului?