În fiecare an, pentru că sunt un norocos co-proprietar al casei bunicilor mei, câteva săptămâni pe an, merg acolo. Pentru diverse, reparații, cosit, să fiu prezent în acel loc. Este o casă cu o grădină de peste 2.000 m.p. iar suprafața construită este de cca 146 m.p. Aveți aici câteva imagini cu felurile de mâncare servite sau preparate. Mâncarea cu orez, castraveți murați este de la Mariana, în post. Ultima, cea cu pești prăjiți, este de la Cati, vecina mea. Cele două preparate din mijloc, niște salate pregătite de mine. Accesoriul? Un buștean imens, sper să îl mai găsesc la următoarea vizită, ca o masă.
Mi se pare interesante aceste execuții brute, din resurse obișnuite, la îndemână, pregătite și reunite, pe fugă, un fel de fast food țărănesc, cu ce este prin gospodărie. Este ceva profund în ele, legătura cu natura, cu mediul, cu acel loc care este una din bazele devenirii tale. Feluri de mâncare la care să privești, să te bucuri sau să plângi pentru că exprimă legătura cu țărâna de unde te-ai ridicat, uneori.

Comments by Tiberiu Cazacioc