Sau pe înțelesul tuturora, Food Hubs – Good Food. Am avut privilegiul să particip, în al 5-lea panel al seriei de webinare organizate de Biroul parlamentar al lui Dacian Cioloș. Organizat de echipa sa tehnică (Alexandra, Anca, Dorian, Gabriel) cu transmisii live, multiplexuri, maraton, este primul eveniment de o asemenea amploare, organizat de o mișcare politică.

Dacă aveți cont Facebook, puteți viziona sesiunea la care am participat, aici

Food Hub-urile și producătorii

Ultimul panel din săptămâna discuțiilor și webinariilor „Food Hubs, Good Food”.

Publicată de Dacian Cioloş pe Vineri, 26 iunie 2020

În ce a constat? O temă, cea din titlu, un pretext (în sens bun, de pivot de discuție, respectiv formatul de food hub), un număr mare de oameni, practicieni, teoreticieni, antreprenori, un moment bun și o oră potrivită.

Suntem la 30 de ani de la marea răsturnare din decembrie 1989, suntem aproape de finalul a două cicluri de stat membru al Uniunii Europene (14 ani de aplicare de politici și de absorbție), și cu toate acestea, finanțări pentru a găsi soluții cuprinzătoare problemelor lanțurilor alimentare de distribuție, nu au fost concepute pe scară largă, prin PNDR. Golul a fost umplut de către Romanian-American Foundation. A lucrat cu cele mai importante, din punct de vedere al performanțelor în dezvoltarea mediului rural din România, organizații, și a finanțat și mai finanțează, pilotarea unor proiecte de food hubs. Agregatoare de producție, procesare, distribuție de hrană, la nivel local. Finanțarea nu exista din partea statului român, nevoie exista, nimeni nu-și asuma riscul. Ca atare, implicarea RAF a fost esențială. Pe de altă parte trebuie spus că roata nu trebuie inventată, modele de inspirație pot fi folosite din alte țări. Așa se face că după mai mulți ani, este adevărat, cu un termen anglo-saxon, se discută despre aceste agregatoare (sunt doar câteva dar mai toate sunt în Transilvania, unul în Moldova) și în jurul lor, despre multe alte soluții.

Pentru că se discută foarte multe despre imaginea produselor, percepții, despre marketing nostalgic, marketing tradiționalist, etichetarea, certificarea și individualizare produselor, la aceste idei și la acest panel, am participat și eu.

Alături de mine, așa cum vedeți în imagine au fost Anca și George, niște forțe din noua generație, ce vin din urmă.

Vizionare plăcută!