Îți atașez un scan foarte rapid din cartea de făcut brânzeturi, a industriei socialiste.

Patru remarci.

Prima, din motive care nu se justifică azi, o parte din brânzeturile din cuprins, care întâi au fost brânzeturi tradiționale parvenite în industria socialistă, nu se mai produc.

Zamora? Vlădeasa? Caraiman? Brânza de Moldova?

A doua. Telemeaua ocupa atunci un loc nesemnificativ, sortimental era un tip de brânză din n tipuri de brânză. Azi domină piața privată. Și consumul? Ieftină, ușor de facut, rapidă pentru asigurarea cashflow-ului. Valoare culturală?

A treia. Se vede brânza de Năsal? Este azi marcă proprietatea Friesland Campina. De reflectat. Brânza este produsă de producători români, în lohn. Dacă nu este așa, poate nu sunt la curent?

A patra remarcă. Atât multinaționalele cât și companiile locale, au avut acces neîngrădit la proprietatea intelectuală, standardele de produs, după 1989, fără îngrădire, din motive istorice.

Mintea consumatorului era ocupată cu produsele lactate locale, stabilite acolo de două-trei decenii? Liberalizarea producției a permis un avantaj nesperat de a nu mai cheltui pe cercetare dezvoltare de produse lactate, doar de a prelua standardele locale și de a le pune în practică.

Este ca și cum comunismul ar fi inventat IPhone-ul, a căzut regimul, și patentul a devenit liber la copiere, toată lumea fiind deja ahtiată după telefon. Mai multe fabrici, mai mulți producători și vânzători de IPhone, pardon, de cașcaval Dalia.

Poftă bună cu istoria gastronomiei la români!