Ce vedeți în imaginea care ilustrează acest articol? Ce reacții vă declanșează vederea ei? Ce amintiri? Ce comparații? Ce gânduri?

Pe mine mă trec fiori la vederea acestei imagini și o bucurie imensă privind la diversitatea ofertei,

Mi-aș dori să mă așez pe un scăunel lângă stand, să opresc “filmul” și să gust din fiecare.

Mi-aș dori să iau micul magazin cu multele feluri de murături și să îl aduc acasă.

Am putea face, fără harnicul vânzâtor, o dioramă cu murături.

Am re-vizitat de câte ori am avut ocazia, la Istanbul, micile magazine care împrejmuiesc bazarul de lângă Yeni Camii, lângă podul Galata de peste Bosfor.

  • Micile magazine cu produse alimentare, sunt mereu acolo. Este reconfortantă și uimitoare permanența acelor mici business-uri, mereu acolo, de o generație sau două? Sunt acolo ori de câte ori te-ai întoarce. Această constanță arată stabilitatea unor obiceiuri, a unei culturi. Prăvălia cu murături este mereu acolo.
  • Am numărat acum, când vă pun la dispoziție imaginea asta, douăzeci de feluri de murături. Douăzeci. Pentru mine dar și pentru mulți, asta înseamnă diversitate.
  • Această diversitate pune semne de întrebare când compari cu oferta de murături din piața locală generică din România. Unde nu găsești mai mult de unul, două feluri, varză și castraveți. Ce înseamnă asta? Că turcii nu prea prepară murături în casă? Că există cerere de murături de 20 de feluri? Că noi românii preparăm restul până la 18 feluri de murături, acasă? Sau că le luăm de la magazin? Sau pur și simplu că gusturile românilor nu sunt atât de sofisticate? Și dacă este așa, de ce suntem atât de simpli în preferințele culinare? Și este o trăsătură care arată înapoiere sau un comportament avansat?

Sunt doar câteva din gândurile care se nasc în minte, privind și retrăind atmosfera de lângă Yeni Camii.

PS. Multe frământări se petrec în Turcia în timpurile acestea. Eu vreau Turcia așa cum o știam.

Foto (C) Tiberiu Cazacioc