Produse din România și de calitate, da! Doar din România, și atât, nu! Mesajul de la OMV Petrom spune totul, bucură-te de produsele românești.

Ați vrea să deschideți ușa frigiderului, să îl vedeți umplut 51% cu produse românești? Așa cu forța? Militez de foarte mulți ani pentru producția locală și produsele locale. Dar nu vreau să mi se așeze singure la masă doar pentru că sunt din România ci pentru că sunt ȘI de calitate. Vreau să le descopăr.

Dar să dăm niște verdicte. Cu ce avem de-a face în cazul mult disputatei legi pentru modificarea și completarea Legii 321 privind comercializarea produselor alimentare?

  • Niciuna din părți nu s-a adresat consumatorilor în mod consecvent și coerent. Consumatorul, desigur generic vorbind, este doar un purtător de stomac și portofel.
  • Este o bătălie tristă și cinică a ambelor părți pentru buzunarul consumatorului. Tristă pentru că nu se bazează pe calitate, sezonalitate, diversitate ci pe cotă administrativă la raft. Tristă pentru că nu se bazează pe marketing, pe comunicare și abordarea consumatorului de produsul local.
  • Toate părțile implicate sunt unite de lipsa de transparența cu privire la subiect. Pentru cineva care ar vrea să afle despre ce este vorba în mult disputata lege pentru modificarea și completarea Legii 321 privind comercializarea produselor alimentare, promulgată recent AICI de președintele României, cea mai simplă abordare este căutarea Google. Care nu scoate la suprafață nimic relevant, decât ecrane de fum. Despre lege, mai nimic, AICI.
  • Nimic factual, nimic cu caracter de studiu. Este foarte greu să găsești vreo analiză comparativă. Foarte multă muniție nerelevantă aruncată de-o parte și de alte, de către combatanți. Mituri, clișee, prejudecăți, populisme. Fiecare din părți propune adevăruri nedovedite.
  • Este o bătălie între comerțul liber și comerțul controlat. Establishmentul retailului modern, pe de o parte și establishmentul politico-mediatic și de producție autohtonă, de cealaltă parte. Între globalizare și localizare, forțând proporțiile.
  • Prețul alimentelor râmăne neclintit de pe soclul său, ca argument suprem. Și până când?

Soluții?

  • Alimentele trebuie să fie de calitate, nu ieftine. Vrem produs românesc, dar să fie de calitate. Să nu înlocuim tomata olandeză de productivitate cu tomata românească tot de productivitate, ambele fade și fără gust plăcut. Să fie tomate românești, din producție sezonieră.
  • Comunicarea trasabilității pe lanțul alimentar, ca la studiile de laborator. Costă, dar dacă vrem să comunicăm cu consumatorul, trebuie să îi oferim instrumentele necesare.
  • O mai mare apropiere a producătorilor români de consumatorii români prin marketing și poziționarea produselor.
  • Izolarea produselor și a producătorilor care atentează la autenticitatea rețetelor, care practică înșelătoria prin marketing. Vezi mierea de la Moș Costache. Etc.

Pentru AMRCR?

  • Să își consolideze politica de public affairs pentru că, printre altele, nu a demonstrat convingător opiniei publice, că vrea, poate și absoarbe produse românești. Și are destule argumente în magazie.
  • Să își manifeste solidaritatea. Un stand comun la INDAGRA FOOD cu explicații, instrumente, date, panouri, despre absorbția producției locale.
  • Un demers informativ mai puternic privind politica membrilor asociației referitoare la risipa alimentară.