Moștenirea, Basarab, Via Domnului? Adus la zi, spațiul comercial ce ține de Patriarhie, poate de Arhiepiscopia Bucureștilor, oferă acum o paletă largă de vinuri de biserică, de mănăstire, cum vreți dvs. să le spuneți. Nimic nu este întâmplător, la un moment dat mi-am pus întrebarea, de curiozitate, cam care este întinderea activităților bisericii în domeniul agricol? Cât pământ deține și ce subvenții încasează? Ce vii, podgorii deține și ce produse oferă în piață? Dar răspunsul este dificil de aflat, pentru că se discută destul de mult despre lipsa de transparență pe de o parte. Și de secularizarea averilor mănăstirești, pe de altă parte. Oricine poate pune mâna pe o carte, precum aceea creată de d-na Constanța Vintilă Ghițulescu, pentru a afla cât de retrogradă și recaționară, nu însă conform tablei de valori comuniste, era biserica în secolul XVIII. Se opunea profesionalizării clerului, se opunea însușirii misiunii ei sociale, se opunea creării de școli de specialitate. Și era, ca instituție omniprezentă, statisticile timpului arătau că slujitorii bisericii erau supranumerici față de medici și educatori.
Dar instantaneel surprinse de mine, ne arată și fața mai modernă a acțiunilor bisericii, în materie de marketing. Design, fonturi, denumiri liric-mistico-religioase de vinuri. Așa cum occidentalii au legendarele beri de abație, hai să avem și noi, vinurile de la mănăstiri și din afaceri vini-viticole românești. Să închinați bine! Imaginile au fost surprinse de mine în anul 2015, la magazinul Jercălăi de pe Calea Șerban Vodă.




Comments by Tiberiu Cazacioc