În spatele oricărui proiect economic stau speranțe, previziuni, prognoze și credința, justificată sau nu, că mediul economic, social, politic, în coordonatele sale, este relativ stabil și puțin dinamic. Acum câteva zile, în iureșul din prima parte a crizei Covid 19, care a început cu circa o săptămână înainte de declararea stării de urgență, m-am gândit la micile business-uri de food (în sensul că au câteva mese, câțiva salariați, mult romantism, plutire la margine banchizei, etc.) – cele mari sunt cele consolidate în piață, validate de mai mulți ani, prin clientelă, etc. Este o judecată pe bază pe percepții – da, știu, este un guess what. Toate afacerile glamour pe care le promovează media, toate bistrourile aspiraționale, micile afaceri cu cookies, cu farfurii pictate, etc. sunt la limita sensibilă a căderii. Pare o tragedie că sunt afectate și că de unele nu o să mai auzim. Dar face parte – sau trebuia să ne dăm seama că o criză, ca și o vreme normală, fără furtuni – din funcționarea ecosistemică. S-ar fi întâmplat mai devreme sau mai târziu.

Mă așteptam la o criză economică de mai mulți ani, de anul trecut din toamnă (dar bazându-mă pe baloanele bugetare, măririle de salarii, etc. nu pe Covid 19). Și iată că a venit, buf!

De ce am ales acest titlu? Pentru că acum câteva zile eram de părere că este momentul ca street food-ul să fie street-food, să dovedească că oferă de mâncare în stradă, ca o alternativă la convivialitatea din localurile de alimentație publică. Într-un fel, simțeam că este o confirmare a faptului că acum se dovedește falsitatea poziționării business-ului, pentru că modelul de ofertă culinară a fost poziționat ca fiind street-food, ca aspect-ca formă, dar în fapt este, din punct de vedere al patrimoniului cultural, al moștenirii culturale românești, o creație artificială.

So what? ar întreba cineva. Sunt promotorul și adeptul sincerității în marketing, publicitate. Să nu vinzi consumatorilor, chiar dacă asta îți aduce bani, iluzii, sub formă de produse și servicii care împlinesc vise iluzorii – ex. creșterea imunității, detoxifiere, etc.

Dar totuși am revenit asupra subiectului, văzând carrozza din Centrul Vechi, închisă, sâmbătă când am fost prin oraș, pentru documentare.

Îmi mențin părerea este o poziționare indecvată, street food-ul ca să se numească ca atare. trebuie să aparțină prin tradiție unei culturi culinare locale.

Dar chiar și așa, dacă această creație artificială există, sub diverse forme, prin țară, ele înseamnă riscuri, oameni, salarii, taxe și impozite, stress și năduf. Și consumatorii caută.

Așadar îi cer dreptul să nu fiu de acord cu acest USP, chiar dacă există și funcțtionează, cel de street-food.

Dar recunosc și dreptul de a exista, că vorba aia, este libertate economică.

Cu toate astea, trebuie să constatăm că nu au cum să iasă în stradă pentru simplul motiv că nu mai circulă aproape nimeni (modelul ideal, pentru că era construite ca să acționeze în perimetre de eveniment, spații private, nu publice). Este nasol.

Așadar închei povestea aici, păstrând titlul, ce avea legătură cu o ideea exprimată și aici, recent (Hollywood, adică decor, mucava, ș.a). Dar situația este fluidă și am revenit asupra viziunii mele. Că nu este bătută în cuie.

Să le dorim tuturor să trecă cu bine prin această turbulență grozavă.