Presa scrie adesea, cu clișeul bine rodat, că produsul cutare este recunoscut și apărat/protejat în Europa. Hai să apărăm aceste produse față de români. Vedem în piață practici de marketing de-a harababura care arată că ne facem că facem, nu că ne pasă de patrimoniul culinar.

Sau să vă spun o poveste despre decriptarea uneia din rețetele pentru eșec ale Cooperativei (de partid și de stat). Ce vedeți în imagine este o cutie cu scrumbie de Dunăre, vrac, scrumbia de Dunăre afumată, certificată după mai mulți ani și mai multe eforturi, ca Indicație Geografică Protejată. Care-i problema? Un astfel de produs, după regulile elementare ale packaging-ului de produse premium, se vinde bucată cu bucată, în ambalare distinctă. După ce ai primit certificare UE, ai în portofoliu un produs premium. O bijuterie. În plus, produsul trebuie etichetat conform regulilor, stabilite printr-un ordin al MADR. Produsul vândut la magazin este în fapt o desconsiderare flagrantă a conceptului de produs premium IGP. Fără etichetă IGP? Dar nimeni nu o să înțeleagă poziția mea, chiar dacă aș pune aici negru pe alb că am lucrat la dosarul de certificare, timp de 15 luni. Am pus suflete în acele proiecte. Dar de, nu mai sunt ale mele și antreprenorii pot face ce vor cu ele.

Opinia asta este despre cum poți ruina o certificare pe schema de calitate a Uniunii Europene, cu grație, lipsă de educație, indiferență, și fără viziune. Unirea? Poate că ați aflat, poate  nu, că o ideea a străbătut (și înfiorat) națiunea. O cooperativă care, înființată de stat, cu capital de stat, pe baza unui program de guvernare, are ca scop să colecteze, să depoziteze, să livreze și să vândă, produse ale industriei alimentare autohtone.

Ideea a suscitat discuții și controverse. Deși în sine, justificabilă teoretic, ea a fost pusă în operă așa cum a fost gândită, de niște minți de laborator. Oricine și-ar fi dat seama că este vorba de un proiect care trebuie să depășească mai multe guvernări, pentru că a-ți imagina că vei construi de la 0, fără nimic (know-how, proprietăți, logistică, resurse umane), o rețea de colectare și distribuție, la nivelul celor puse în practică de multinaționale, este de domeniu nebuniei. Oricine a văzut depozitul de la Ștefănești al Mega Image, de la cel mai simplu lucrător la cel mai mare șef, realizează că este o trăznaie. Resurse irosite.

Buun, și ce au făcut în realitate? Nimic. Au atras la Sibiu și la București, în Cooperativa de Partid și de Stat Unirea, niște mici companii,  multe oferind produse de care nu a auzit nimeni, și au deschis magazine. Adică nu au colectat nimic, ci doar au ales niște furnizori, mai slabi de îngeri, care, într-un fel, au cotizat la partid, cu încredere și pe datorie, cu produs. Și s-au tăiat panglici și la Sibiu și la București.

Ne dăm seama acum de ceea ce s-a întâmplat, reconstruind și bănuind cum s-au petrecut lucrurile. Am vizitat de două ori magazinul cooperativei Unirea și am constat niște chestiuni de toată jena, fructe și legume la care nu era menționată origine, produse fără termen de garanție. Și scrumbia de Dunăre IGP fără etichetare și batjocorită. Așa am realizat, punând cap la cap ceea se vede în piață, că de fapt trebuie să ne apărăm de români, nu de consumatorii europeni (sau de competiția europeană).

Aproape toată lumea se bate cu cărămida în piept, și presa neștiutoare hiperbolizează, că am obținut protecție. Cu ce? Cu pești afumați vrac, fără etichetare? Trist, foarte trist.

De fapt fiecare actor din lanț își vede de micuța și strâmta sa verigă. De aici – până aici. Politica struțului se aplică abitir de către români. Să ne prefacem că facem.

P.S. O parte din chestiunile neconforme pe care le-am identificat la magazin, le-am semnalat la formularul de contact al sitului lor, și le-am adus la cunoștința direcției generale de specialitate din MADR (ministerul Agriculturii). Niciun răspuns.