…Sâmbătă 7 septembrie 2019 am avut ocazia să particip, intrarea liberă, de! la dezbaterea despre „Identitate gastronomică națională”, organizată de Gastroart.ro și Vinul.ro. Un panel condus de Florin Dumitrescu, care de mai mulți ani studiază din punct de vedere antropologic, consumerismul la români, pe stil nou. Au participat, din cei recunoscuți de mine sau indirect, în panel, Sorin Psatta, Vlad Tăușance, Raluca Feher. Discuția s-au purtat în jurul a câteva subiecte ce gravitează în spațiul public de câțiva ani, evident au fost expuse fragmente de „adevăr”. Interesantă mi s-a părut o idee, cred că exprimată de Florin Dumitrescu (pe baza unei cercetări?) că într-un context de imagine de țară, mâncarea/gastronomia ar avea o cotă-contribuție foarte mică. Probabil, mă gândesc eu, în funcție de națiune (istoric, consolidarea patrimoniului culinar în timp, ș.a.) și în funcție de obiective. Individualizarea culinarului sau cosmpolitizarea lui? Rămâne de discutat.

Am avut o fericită ocazie la The ARK. Mi-a făcut plăcere să fac cunoștință cu Raluca Feher, ultimul autor adăugat pe lista mea de preferați. Recent, la recomandarea lui Șerban Alexandrescu, am cumpărat și citit cartea ei, „Să nu râzi”, o interesantă punere în discuție, printr-un set-up relațional, a raporturilor de putere dintr-o familie. Despre conviețuire, simbioză, limite umane într-o familie. Despre efecte precum depresia și abandonul tragic al speranței.

Recomand „Să nu râzi” link http://www.edituratrei.ro/carte/raluca-feher-sa-nu-razi/3362/