O imagine ca asta, surprinsă la țară, la Topolog, în Dobrogea, are foarte multă greutate. Ne arată în toată măreția ei, ce înseamnă diversitatea biologică, a speciilor. Care mai poate fi regăsită doar într-o gospodărie țărănească. Dacă am pune-o în oglindă cu o fotografie dintr-o crescătorie industrială de pui, veți vedea imediat, poate cu uimire, poate nu, cum de cealaltă parte avem numai galinacee doar dintr-o singură specie, poate doar câteva, cu penajul alb. Am numit asta, cu ceva timp în urmă, genocid vegetal – cu referire la soiurile de legume și fructe. În acest caz, este un genocid zootehnic. În ce sens? În acela că industrializarea, în căutarea profitului, prin folosirea modelui de producție de tip linie de asamblare, orientarea către cât mai puține specii și soiuri, face ca, într-un fel, să deformeze consumul. Dar și să reducă bazinul de satisfacție hedonistă, de plăcere de a prepara și consuma diversitate. Este un proces tragic acesta prin care, în căutarea unui consum cu cel mai ieftin preț, ne distrugem de fapt moștenirea alimentară și bucuria de a trăi diversitatea. Unul din efecte este unilateralizarea consumului de resurse alimentare, nivelarea oportunităților, distrugerea culturii casnice și îndepărtarea de moștenirea socială care înseamnă rețete gata pre-fabricate.

Orice genocid este o tragedie, iar convenabilitatea (mâncare tot timpul, la orice colț de stradă) are niște limite. În căutarea convenbilității, ajungem consumatori de copy cat food. Pentru cei care cred că piața reglează totul, poate că da. Dar nu rezolvă alienarea.