“Cărticica meseriei de bucătar – cartea de bucate de la Cluj tipărită în 1695” ? Cosmin Dragomir și-a fixat, din multele sale obiective de viață, unul greu de atins. Publicarea (sau mai bine zis republicarea) de la A.D. încoace, a unor cărți vechi de rețete de bucate, puse în circulație pe teritoriul României. Mă întreb uneori la ce an de apariție se va opri, pentru că dezgroparea zestrei culinare (pe care o pot numi așa, folosind o sintagmă de la Claudia Romana-Rista) are niște limite culturale. Nu? Dar am început cu sfârșitul, pentru că mintea (fiecăruia dintre noi) nu este întrutotul disciplinată. Începutul este de fapt, subiectul acestui mini-articol, și anume “Cărticica meseriei de bucătar – cartea de bucate de la Cluj tipărită în 1695”.

Programul editorial al lui Cosmin Dragomir și al atâtor oameni pe care i-a mobilizate, a avut acum ca rezultat aducerea la zi a unei ediții vechi, ea i se datorează istoricului clujean József Lukács, este o traducere în premieră din maghiara medievală.

În cadrul dezbaterii mai largi din România, cu privire la patrimoniul culinar, săpatul până la fundații, merită realizat și susținut. Eu nu știu ce este în acea lucrare din secolul XVII dar se poate bănui că redescoperirea specificității, a felului cum se termina agricultura în farfuria transilvănenilor sau ardelenilor, va zgudui un pic establishment-ul HORECA. Și îi va pune pe unii să accentueze și mai mult diferențierea. Iar pe alții îi va convinge că bucătăria profesională este viitorul.

Voi cum votați pe 26 mai 2019?