Stați așa, nu vă grăbiți, mai întâi este argumentul. Am fost dezamăgit și încă mai sunt – ceea ce este destul de sănătos – de faptul că piețele urbane din România sunt o demonstrație vie a trecutului care nu mai există, a prezentului amestecat dintre legume și fructe neaoșe cu cele din import. O demonstrație vie, un fel de miseducation of Lauryn Hill. Ne-am dedat la globalizare, abandonând diversitatea națională, regională, locală în ce privește legumele și fructele, și avem piețele pe care le merităm.

S-ar putea spune mai multe despre aspirații (da, aspirații, ale cui?), despre realități, despre țărani și mici fermieri, diversitatea din grădină în farfurie. Dar ar dura prea mult. Și probabil atacul va veni cu arme-idei precum „asta vor consumatorii, asta cere piața”, „legumele și fructele românești nu erau de productivitate”, etc. Celor care s-au blocat în cele maxim 5 soiuri de mere și 3-4 feluri de tomate, le pot spune că viața este de o diversitate pe care genocidul vegetal nu o poate distruge.

Așadar, să revenim la un fenomen, recent. Dacă mergeți la piață, poate l-ați constatat. Piețele urbane revin treptat-treptat la una din funcțiile, lor de instrument de educație, se întorc cu fața spre client, nu  numai cu „casa de marcat”. Pe lângă adăugarea, de bine de rău, a informațiilor cu privire la locul producție, a mențiunilor geografice, a documentelor care să dea cât de cât seama despre cine este producătorul/femierul/țăranul, iată că ne putem permite, drep consumatori, o extravaganță. Să vedem o tarabă pentru bucurie și numai pentru versie.

La piața Obor, poate cea mai avansată piață în semnalizare și povești locale (nu, nu le-am vpzut pe toate), am dat peste un stand care ieșea în evidență prin aparență. L-am remarcat, fotografiat și l-am făcut subiect de opinie.

Ăsta este momentul 0 al relației dintre comercianții/țăranii din piețe și cei care mănâncă din munca lor.

De aici se poate începe o competiție de demnitate și bun gust, prin intermediul unui concurs de vitrine din piețele urbane (știm că mecanismele de jurizare pot fi imperfecte și coruptibile, dar să nu ne pierdem speranța!).

După ce municipalitatea a premiat cel mai controversat frumos balcon, poate încep autoritățile locale, primarii politici, în colaborare cu Asociația Administratorilor de Piețe din România și un concurs al tarabelor din piețe. Sau poate MADR să se înjuge la această operațiune.

Ceva-ceva bun o ieși din așa ceva. Mai ales că este un bun instrument electoral, nu? Dar măcar am câștiga ceva emulație și mai multă vizibilitate. Pentru reconstrucția relației dintre cei care muncesc, cultivă, vând și cei care cumpără.