Fiecare dintre noi îți completează resursele, de pe ici, de colo. La un moment dat am aflat de o frumoasă inițiativă, motivată economic dar și social, numită meniu în așteptare. În practică la un bistrou anume din București.

În contextul unei discuții în societate, cu puține soluții puse pe masă, mi-a părut interesantă. Cumperi mai multe meniuri, restauratorul le pune la dispoziție celor nevoiași de prin împrejurimi. Se crează un circuit destul de corect, în societate. Pentru că orice bistrou, restaurant termină cu meniuri nemâncate. Și ori le trimite la obligația legală de neutralizare – plătită prin servicii de salubritate. Sau generează un comportament generos și ceea ce se pierde de regulă, se poate dona. Toată lumea mulțumită.

O astfel de inițiativă necesită un pic de management. Chiar, este o idee de business, nu? De tip Uber.

Apoi am aflat, ca Observator gastronomic, că așa ceva s-a petrecut în Italia, de acolo ar fi început. Un fel de pay-it-forward. În Italia, unde băutul regulat, zilnic, al unui espresso sau ristretto, este într-o anumită măsură o măsură a poziției sociale, cineva a zis să facă ceva ca oricine, și ce mai necăjiți, să aibă parte de un espresso. Modelul era cel de mai sus. Era într-un documentar ARTE, dacă nu mă înșeală memoria.

Și acum să ajung și la subiectul trigger care mi-a declașat această reflecție. Cu o morală simplă.

Vrei să donezi, să dai acces la ceva mâncare de Crăciun, de Anul Nou? La LIDL se pot cumpăra la casă carduri cadou. Dincolo de unele rețineri, că este un retail global, că poate nu vrem că mâncarea să fie din cea procesată, este un minim posibil de atins, când treceți cu coșul pe la casă. Cumpărați și un card-voucher de 50 sau 100 de lei. Și în preajma Crăciunului, îl puteți oferi unor oameni în nevoie, probabil temporară (gândirea pozitivă mă trage de mânecă).

Să aveți gândul bun!