Din nou, un prilej de reflecție. Vă invit la film, la KineDok 2018, o proiecție a documentarului „Varză, cartofi și alți demoni”. Link eveniment aici https://www.facebook.com/events/281749082550607/

Șerban Georgescu a realizat un film aparte, un documentar despre viața micilor fermieri dintr-o zonă legumicolă a României. În loc să fie un Deus Ex Machina, absolut, care construiește situații și croiește personaje, Șerban a ales să devină parte a istoriei. S-a băgat în cultivarea de cartofi și varză, un an de zile. Pentru a înțelege și a ne spune și nouă, fără concluzii directe, în ce fel și cum sunt țăranii români, prizonieri în propria paradigmă.

Dar misiunea lui Șerban Georgescu nu s-a terminat, filmul său atrage audiențe peste tot, în România și în Europa, în sens larg. Însă ce se schimbă în societate după ce vedem filmul? Nu știm. Însă glosele pe marginea filmului documentar „Varză, cartofi și alți demoni” rămân blocate în mitologia, clișeul nepieritor, conform căruia țăranii nu se asociază din cauza traumelor colectivizării.

A se vedea nota însoțitoare la pagina Facebook a evenimentului. Punctul meu de vedere, adresat organizatorilor proiecției din 26 septembrie 2018, este publicat în pagina Facebook aici și mai jos.

LINK comentariu: https://www.facebook.com/events/281749082550607/?active_tab=discussion

De câte ori ați fost în acest an să cumpărați legume și fructe de la o piață țărănească ca să arătați solidaritate economică cu aceștia ? De câte ori v-ați propus „o viață fără supermarket” în ce privește legumele și fructele locale? Filmul nu este didactic și spune nimic în mod direct, despre „experiența trecută a colectivizărilor forțate”. Filmul arată fapte, oameni, paradigme și lasă privitorului să tragă concluzii. „Experiența trecută a colectivizărilor forțate” este un mit care nu se bazează pe cercetării sociale care să susțină această aserțiune mioritizantă. Dacă facem din cooperativizare principala și exclusiva cauza a problemelor mediului rural, blocăm orice dezbatere și progres. Cauzele pot fi multiple (lipsa unui sistem de distribuție a cunoașterii în mediul rural, ruptura dintre educație și noua generație de fermieri, lipsa accesului la o infrastructură de servicii adecvate – băncile stau numai la oraș, dezagregarea relației dintre urban și rural, consumatorii dau buzna în supermarket, nefolosirea instrumentelor de marketing și tehnologii, lipsa unei legături sociale între cercetare-producție-antreprenori, recursul la economia neagră fără acumulare de capital-non-asocierea este de fapt evitarea, explicabilă a albirii activităților economice, etc.) Deci pot fi multe cauze, dar nu se poate generaliza, pe bază de comoditate intelectuală, chiar și pe percepții empirice, fără o cercetare, despre a treia sau a patra generație de fermieri că au resentimente după 50 de ani de la colectivizare. Poate depășim marota asta ca să progresăm. Sau nu?