Ce-i de făcut? Emil Dumitru de la PRO-AGRO este de părere că trebuie găsite mecanisme prin care să fie apărată poziția produselor românești la raft. Alte state membre o fac. Un exemplu real este dat cu produsul Untar care este pus la raftul de unturi, în retail, deși este margarină. Pot aduce și eu un exemplu, poziționarea pe același raft a unui oțet balasamic cu certificare alături de un oțet tip balsamic. Tot în retail.

Avem de-a face cu merchandising. Al retailerului și al producătorului. Cum anume le putem influență și cine. Producătorii români? Autoritățile române? Dar unde sunt consumatorii?

Și mai avem de-a face cu educația. Consumatorul român, în general, citește prețul. Nu citește eticheta și componentele produsului alimentar. Nu este interesat în mare măsură de certificarea produsului. Cine să acționeze aici, producătorii, retaileri, autoritățile? Ține de autoreglementare. Nu ar fi util ca o asociație de producători să militeze pentru un marketing onest, fair marketing, neînșelător? Astfel ca indicațiile literale privind denumirea, compoziția produsului alimentar să nu îl facă pe consumator să creadă că consumă suc de morcovi când de fapt este suc cu aromă de morcovi?

Și încă o întrebare. Este trasabilitatea o valoare adăugată pentru consumator, poate genera preferință de consum? Într-o anumită măsură, da. Nici aici nu avem decât câteva inițiative private. Ba sub forma unei indicații necertificate – produs în România. Ori sub forma unei trasabilități culturale vagi – exprimate prin linii de produse alimentare de tip marcă proprie.