Cu câțiva ani în urmă am participat la o reuniune Slow Food, la Terra Madre Salone del Gusto. În restul lumii, nu în ce în care trăim ca simpli consumatori, se discută aprins despre soluții la nevoia proiectată, de hrană, a omenirii.

Ba multinaționalele care oferă OMG, și suporterii lor, consideră că au găsit soluții. Ba aceia care încearcă să fabrice hrana de substituție în laborator. Ori cei care vor să aducă noi alimente în consum, alimentele novel. Sau există curente care susțin suveranitatea alimentară. Reîntoarcerea la modele agro-economice locale.

În această paletă de curente se înscrie și propunerea de a recurge la sursele de proteine pe care mediul în care trăim le oferă. Gândacii, viermii, etc. Stuff like this.

Poate părea o aberație, ne putem strâmba, feri, putem ignora că se consumă astfel de vietăți pe ici, pe colo, în restul lumii.

Înrebarea pe care ne-o putem pune, despre acest subiect, oare nepoții noștri, peste 50 de ani vor mânca ce mâncăm și noi?

Question mark.