În 15 martie 2016 va avea loc o conferință importantă pentru dezvoltarea rurală a României. Conferința despre pajiștile cu înaltă valoare naturală este un proiect comun al Fundației ADEPT, al WWF DCP România, în consorțiu cu o companie de consultanță elvețiană AgriIDEA. Finanțarea este asigurată de Fondul de Cooperare Româno-Elvețian.

Ce sunt pajiștile cu înaltă valoare naturală? Mai multe organizații europene implicate în dezvoltarea rurală, în cooperare cu diverse instituții europene, consideră că biodiversitatea și activitățile umane pot coexista, iar pajiștile cu înaltă valoare naturală sunt intrumentul facilitează aceasta.

Pajiștile cu înaltă valoare naturală sunt instrumentul palpabil și vizibil, care, prin exploatarea economică rațională, folosirea ca pășuni pentru păstrarea vie a biodiversității, cosirea tradițională la timpul potrivit, oferă beneficii de mediu dar salvgardează patrimoniul cultural imaterial, concretizat în produse alimentare artizanale, practici culturale.

Este a doua mare conferință dediccată pajiștilor cu înaltă valoare naturală și este un moment de reper pentru civilizația rurală, și în special pentru dezvoltare rurală sustenabilă.